[cristiboss56]

Prin evoluţionism (cea mai mare înşelătorie şi cea mai fantastică amăgire, alături de heliocentrism, din istoria de pînă acum a satanismului „ştiinţific”) diavolul îşi rîde de necredincioşi, de păgîni, de eretici, de Ortodocşii căzuţi de la Hristos, într-un cuvînt, de toţi ce cei care cred în ştiinţa omenească, şi nu vor a crede în descoperirea dumnezeiască. Evoluţionismul este o negrăită batjocorire a „ştiinţei” omului: „savanţii” transformişti recunosc, atunci cînd sînt între ei, că teoria lor e o nălucire, dar - zic ei - pentru că s-a ajuns prea departe, nu mai este cu putinţă a da înapoi (adică a recunoaşte că au minţit o lume şi un pămînt), pentru ca oamenii să nu-şi piardă încrederea în ştiinţă! Aşa-i că sînt sinceri, tîlharii? Pînă şi ei văd că ateismul evoluţionist este o religie, cu preoţi („savanţii”, „doctorii”), sanctuare (laboratoarele, şcolile şi muzeele), cu un ritual („cercetarea” propriu-zisă şi „comunicările”), în care minciuna se aduce jertfă gîndită către tatăl minciunii.
În sfîrşit, „ultima dintre aşa-zisele «dovezi» sînt «mutaţiile». Aceşti produşi de laborator nu sînt altceva decît variaţii în cadrul aceleiaşi specii”
Pînă acum, am vorbit numai despre darwinism, adică despre teoria evoluţiei vieţii. Mai e însă şi un evoluţionism astrofizic, care dă seamă de „naşterea şi prefacerile universului”, aşa zisa teorie a „Big Bangului”, a „marii explozii”. Aceasta nu poate produce nici un fel de „dovezi”, în afara aşa zisului „efect Doppler”, sau „deplasarea spre roşu” a luminii galaxiilor foarte îndepărtate, care ar arăta că universul îşi măreşte dimensiunile. Din aceasta, noi ar trebui să tragem încheierea că acum vreo 15 000 000 000 de anişori universul era mic cît un grăunte, sau cît un ou de univers. Să urmărim rezumatul pe care îl fac manualele acestui basm:
„O problemă importantă care îi preocupă pe oamenii de ştiinţă (astronomi şi astrofizicieni) este aceea a modului de formare şi a vîrstei Universului. O serie de descoperiri au permis construirea unei ipoteze denumite «expansiunea Universului», care are ca început o «mare explozie» (Big Bang), ce a avut loc în urmă cu aprox. 15 miliarde de ani. Astfel, cercetîndu-se un număr mare de galaxii, s-a observat că acestea se deplasează în Univers cu viteze diferite, care sînt proporţionale cu distanţele la care se află situate; cu cît o galaxie este mai îndepărtată, cu atît are o viteză de îndepărtare mai mare. Studiindu-se această «fugă a galaxiilor» prin metode astrofizice şi optice (deplasarea liniilor spectrale spre roşu), s-a ajuns la concluzia că Universul se află în expansiune. La aceasta se adaugă şi alte observaţii (descoperirea unei radiaţii termice relicte, repartiţia elementelor chimice uşoare în anumite zone din Univers) care conduc la un moment iniţial al Universului, caracterizat printr-o densitate şi o temperatură foarte mari, stare de la care se presupune că a pornit expansiunea. Această stare a avut o importanţă decisivă în formarea particulelor elementare şi sinteza primelor elemente chimice (hidrogen şi heliu). «Formarea Universului» a durat 3 minute, iar la 100 de milioane de ani de la «marea explozie» universul era un gaz difuz de hidrogen şi heliu la o temperatură foarte scăzută. Ulterior, în acelaşi timp cu «dilatarea» sa, repartiţia acestor elemente chimice (hidrogen şi heliu) a devenit neomogenă, în spaţiile cu o concentrare mai mare apărînd, sub acţiunea gravitaţiei, formaţiuni sferice pe locul cărora se vor naşte galaxiile. La o densitate suficient de mare a acestor formaţiuni sferice alcătuite din hidrogen şi heliu, se formează, în interiorul lor, prima generaţie de stele. Datorită rotaţiei, acest «nor» (protogalaxia sferică), se turteşte, începînd să ia forma unui disc (cele mai multe galaxii fiind în prezent de acest tip). Stelele din prima generaţie trăiesc pînă într-un anumit moment al evoluţiei lor (determinat îndeosebi de masă) - stadiul de novă sau supernovă - cînd explodează; în locul lor se formează un nor gazos alcătuit atît din elemente iniţiale (hidrogen, heliu), cît şi din elemente noi, mai grele, generate de această explozie; din acest nor gazos, se formează foarte repede o nouă stea care, în acest fel, este din a doua generaţie. Acest proces a continuat pînă în prezent. Se presupune că soarele nostru este o stea din a treia sau chiar a patra generaţie. Odată cu trecerea timpului, Universul «se dilată» şi există o limită exterioară a sa care reprezintă limita pînă la care a ajuns lumina din momentul exploziei iniţiale (Big Bang), adică «vîrsta» Universului.
Dacă această evoluţie a Universului, pornind de la o stare supradensă, printr-o explozie iniţială continuată cu expansiunea actuală, este în general acceptată de oamenii de ştiinţă, rămîn totuşi două întrebări la care răspunsurile sînt diferite: Cît va dura expansiunea actuală a Universului? Ce a existat înaintea exploziei iniţiale? Pentru a doua întrebare, redăm opinia unui cunoscut astrofizician: «Deşi nu ştiu dacă acest lucru este adevărat, este posibil, cel puţin din punct de vedere logic, să fi existat totuşi un început înaintea căruia timpul însuşi să nu aibă nici un sens» (Steven Weinberg, Primele trei minute ale Universului, Ed. Politică, 1987)”
Şi copiilor li se dau şi poezii satanist-hinduiste, mizeria astrofizică a zilelor noastre întemeindu-se în bună parte şi pe nebunia indică:
„Comentaţi următoarele texte: «Şi din a chaosului văi,/ Jur împrejur de sine/ Vedea, ca-n ziua cea dintîi/ Cum izvorau lumine» (Mihai Eminescu - Luceafărul)”; sau: „Un soare de s-ar stinge-n cer/ S-aprinde iarăşi soare” (la fel)”; şi: „Atunci, nici Nefiinţa n-a fost, şi nici Fiinţa/ Căci nu era nici spaţiu, nici cer şi nici stihie” (Rig Veda - Imn Creaţiunii) . Vedem că iarăşi credinţa necredincioşilor se clădeşte pe acest timp nesfîrşit de lung pe care îl visează minţile lor pustiite de patimi, blestemăţii şi fărădelegi.
Manualele noastre sataniceşti nu ar mai fi ceea ce sînt dacă nu ar strecura din cînd în cînd şi cîte o hulă împotriva Sfintei Biserici a lui Hristos. Astfel, după ce încheie arătarea „probelor” darwiniste, una dintre aceste scîrnave cărţulii spurcă mintea copiilor cu încheierea antropoidă:
„Biserica însă susţine ideea că lumea a fost creată de Dumnezeu. Singura dovadă a acestei teorii este Biblia” (IST5). Punct! Deci închipuirile lunaticilor demonizaţi şi măsluirile grosolane sînt dovezi, iar documentul scris nu e dovadă! Toată istoriografia umanistă se întemeiază pe un principiu care zice că nu există istorie acolo unde nu avem documente, mai ales documente scrise. Păi Biblia este documentul documentelor; ce mai caută darwinienii? Ce să caute fii tatălui minciunii (Ioan 8-44), decît să mintă, să amăgească, să înşele, să batjocorească, să ispitească şi să strice la minte pe cei mai slabi, pentru a le pierde sufletul. Şi cine nu e slab şi întunecat la minte, prin patimi, în afara Cuvioşilor şi Sfinţilor? De ajuns dar! Să încheiem aceste urîciuni cu observaţia liniştită şi oarecum admirativă a Cuviosului Serafim: „Teoria evoluţionistă e o păcăleală şi o hoţie cum n-a mai fost vreodată!” În cele ce urmează, vom încerca să descoperim fraţilor noştri Ortodocşi, nepăsători de învăţăturile pe care le primesc urmaşii lor la şcoală, că materialismul evoluţionist este acea lucrare drăcească ce se ridică hotărît asupra Adevărului Însuşi, care e Hristos, năzuind să şteargă de pe faţa pămîntului şi din mintea oamenilor orice urmă a învăţăturii Lui despre alcătuirea şi rostul lumii, de la Facere şi pînă la Apocalipsă. Vom urmări pas cu pas cum „teoria” atee înlocuieşte descoperirile făcute de Dumnezeu Însuşi cu povestea îndobitocitoare a prefacerii „atomului” în planete şi aştrii, iar apoi - trecut prin fazele de microb, plantă, animal, om - în supraom şi, la urma urmelor, în dumnezeu-om.
Aşadar: