[cristiboss56]

FACEREA DUPĂ SATANA

La început a fost Big-Bangul
Întrebarea care a tulburat dintotdeauna mintea filosofilor necredincioşi a fost - fireşte - aceea cu privire la zidirea lumii, a kosmosului, cum ziceau marii înşelaţi Elini. Aşa s-au ivit miturile cosmogonice, la neamuri, adică la vechile noroade ce nu-L mai cunoşteau pe Dumnezeu, cum erau Babilonienii, Egiptenii, zişii Elini, Inzii, Chinezii şi puzderia celorlalţi păgîni idolatri amăgiţi de Satana.
În toate aceste poveşti e vorba despre un demiurgos, un zeu-făurar, ce zideşte kosmosul dintr-o materie mai-nainte fiitoare, „care, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, devine şi ea un fel de «zeu»” . Cu alte cuvinte, demiurgul nu aduce lumea din ne-fiinţă, ci transformă, preschimbă ceva dat, existent din veşnicie. Neavînd împărtăşire cu Duhul Adevărului, necredicioşilor le e cu neputinţă să născocească altceva, şi „tocmai ideea zidirii «din nimic» sau «din nefiinţă» deosebeşte cu totul istorisirea Facerii de cea a tuturor miturilor păgîne şi a speculaţiilor despre creaţie. Cartea Facerii descrie începutul absolut al întregii lumi, iar nu dezvoltarea ei din ceva ce există deja”
Ceva foarte asemănător rătăcirilor antice nălucesc şi evoluţioniştii, cu singura deosebire că, fiind atei, pun în locul demiurgului întîmplarea oarbă şi lasă materia să se transforme „de la sine” dintr-un „ou”, dintr-un „atom”, dintr-o „sămînţă” primordială, care a „explodat” şi a dat naştere „haosului”, dezordinii, aşa cum ni se descrie într-o lecţie de …muzică: „În oratoriul „Creaţiunea”, Haydn reuşeşte să zugrăvească dezordinea haosului primordial prin aritmii, disonanţe armonice şi stridenţe de instrumentaţie”
E limpede că ceea ce era la păgîni „un fel de zeu” este la evoluţionişti chiar zeul lor: însăşi Materia, precum citim în cartea de geografie de a 5-a:
„Universul a luat naştere în urma exploziei «oului cosmic» - aşa cum este numită starea de început a Universului. Explozia aceasta a fost numită «big bang», adică marea explozie”
Ceea ce e totuna cu a zice: „Universul a luat naştere în urma exploziei stării de început a universului”, care doar a trecut dintr-o stare în altă stare, materia care îl alcătuieşte fiind veşnică, cum ni se spune mai departe: „Ştim că universul este infinit în spaţiu şi în timp” . În actuala sa formă, materia kosmizată are un trecut venerabil: „Se apreciază [Cine apreciază?] că vîrsta Universului este cuprinsă între 15 şi 17 miliarde de ani”
Dar nici asta nu îi e de ajuns lui Păcală: el îşi ia păcălitorul şi adună infinit cu infinit, informîndu-ne că universul, nesfîrşit „în spaţiu”, încă se mai măreşte! Citiţi şi vă miraţi cîtă nebunie dispreţuitoare au ateii pentru realitate şi pentru judecata celorlalţi:
„De la marea explozie, universul este într-o continuă expansiune. Galaxiile se depărtează unele de altele. Aceasta înseamnă că ieri Universul era mai mic decît azi, iar mîine va fi mai mare decît astăzi. El poate fi comparat cu un aluat de cozonac cu stafide, care creşte continuu. Stafidele sînt galaxiile, iar aluatul - spaţiul dintre ele.Cît timp va dura această expansiune şi cît de mare va fi în final Universul, nu putem şti”
Ţinînd seama că numai Dumnezeu poate fi veşnic şi necuprins, încă o dată tragem încheierea că, pentru evoluţionişti, materia şi universul material sînt „dumnezeu”! Dar despre natura panteistă a evoluţionismului vom vorbi în alt loc. Deocamdată ne interesează că această filosofie fără noimă pune la temelia zidirii lumii întîmplarea şi dezordinea, adică lipsa raţiunii! Pe limba noastră, asta ar suna cam aşa: „Întru început a fost anti-Cuvîntul, anti-logosul, anti-raţiunea de a fi a lumii!”
Astfel, vedem numaidecît că evoluţionismul este contra-adevărul, este parodia, maimuţăreala Sfintei Scripturi, este filosofia Antihristului, precum acesta e maimuţa Domnului şi Mîntuitorului nostru, şi că ea ţinteşte în primul rînd hulirea Logosului, a Dumnezeu-Cuvîntului, şi apoi a întregii Sfinte Treimi. Căci rădăcina tuturor minciunilor se află, după cum spune Cuviosul Iustin Popovici, în tăgăduirea dumnezeirii Mîntuitorului: „Minciuna de căpătîi, tatăl minciunii, este a spune că Hristos nu-i Dumnezeu; iar din aceasta se trage şi a doua minciună de căpătîi: că nu există Dumnezeu. Din aceste două minciuni au roit toate celelalte minciuni, din toate vremurile - duhul rătăcirii s-a ţesut pe ele” . Să urmărim aceasta recitind Cartea Facerii şi tîlcuirea ei, după Cuviosul Serafim Rose şi după Sfinţii Părinţi:
„«Întru început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul» (Facerea 1:1).
Cuvintele au un înţeles tainic, cum învaţă Sfîntul Ambrozie: «Începutul, în înţeles tainic, este arătat de zicerea: ‚Eu sînt Alfa şi Omega, începutul şi sfîrşitul’ (Apocalipsa 1:8). Cu adevărat, Cel ce este începutul tuturor lucrurilor în puterea dumnezeirii Sale este, de asemenea, şi sfîrşitul… Deci întru acest început, adică întru Hristos, Dumnezeu a zidit cerul şi pămîntul, fiindcă ‚toate printr-Însul s-au făcut, şi fără de Dînsul nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut’ (Ioan 1:3)”