Citat:
În prealabil postat de Tomita
Viata te impinge la asa o decizie.
Eu, de exemplu, de la anul nu mai imi permit financiar sa stau in Bucuresti.
Implinesc 9 ani de vechime si am salariu ca pt un an vechime. Si culmea nici anul acesta si nici la anul nu pot sa promovez. Conform legii trebuie sa ai 2 ani consecutivi anteriori (2010 si 2011) cu calificativ cel putin "bine".
Pentru ca s-au blocat posturile in administratie m-am suspendat intre noiemb 2010 si feb 2011, timp in care am predat la o scoala. Legislatia s-a modificat ulterior ...si nici la anul (cand trebuie sa am continuitate in 2011 si 2012) nu pot promova. E ca o gluma buna...mereu intervine ceva.
Alta optiune decat manastirea nu am daca nu reusesc sa ma intretin financiar.
A si sa nu-mi spuneti sa caut alt loc de munca ...am avut in 9 ani 8 locuri de munca...nici nu vreau sa mai aud de asa ceva.
|
Bine, dar la manastire este indicat sa mergi dintr-o dragoste foarte mare fata de Dumnezeu, nu asa, ca un plan de rezerva, ca nu te poti descurca in lume... asa spun toti duhovnicii nostri. Un calugar bun ar fi putut fi si un tata bun si, invers, un tata bun ar fi putut fi si un calugar bun. La fel si pentru femei. Si eu sunt sigura ca par. Teofil, asa, in situatia lui, ar fi fost un bun tata de familie, pentru ca nu a venit in manastire din cauza ca era orb, ci a venit sa ii slujeasca Domnului, chiar asa orb cum era.
Asa este, e viata grea in Bucuresti. Bine, eu stau in casa cu ai mei, dar e crunt pentru cei din provincie, chiriile sunt foarte scumpe, plus facturile, si nu iti permiti sa stai toata viata la camin. Am colegi care de abia pot face fata cheltuielilor zilnice, in conditiile in care nu stau cu chirie si nici nu au rate. Si ma uit si la colegii mai mici, care acum termina facultatea, si au atatea iluzii fara mare acoperire... Sunt foarte multi care vor sa faca o facultate pe bune, cu speranta ca isi vor gasi un serviciu bun si ca vor fi respectati in societate, si nu cu gandul de a-si lucra talantii si de a-i sluji astfel lui Dumnezeu si oamenilor, intr-unul din miile de feluri pe care le ofera cunoasterea, fie si a unei nanometru din cele de pe pamantul acesta.
Nu stiu, eu mereu am iubit viata de familie, mereu mi-au placut bisericile, manastirile si calugarii, dar nu mi-am dorit niciodata sa merg la manastire. De abia ma descurc in lume, de multe ori sunt o incurca-lume. Sansa mea a fost ca mai mereu mi-a scos Domnul in cale oameni care sa ma ajute si sa ma indrume cand am avut nevoie. Cred ca as fi o catastrofa intr-o manastire :D.
Poate te mai gandesti, poate se mai schimba ceva... sa te ajute Domnul!