[ALEXANDRU ANASTASIU]

(III) CINSTIREA SFINTELOR MOAŞTE
Sfintele moaşte sunt trupurile neputrezite ale sfinţilor, sau rămăşiţe din trupurile lor, prin care Dumnezeu îşi arată atotputernicia săvârşind prin ele minuni întru preamărirea Sa, spre cinstirea aleşilor Săi şi pentru ajutorul creştinilor în necazurile lor. Sfintele moaşte fac dovada urmării lui Hristos şi a mărturisirii Lui până la jertfa de sine a oamenilor cu viaţă sfântă; ele arată starea lor înduhovnicită şi asemănătoare cu Dumnezeu la care au ajuns aceştia, prin actualizarea chipului divin din ei şi prin harul Duhului Sfânt.
Sfintele moaşte sunt excepţii de la regula descompunerii trupului după moartea fizică, voite

şi rânduite de Părintele ceresc ca semne ale prezenţei harului sfinţilor, ca aticipare a învierii morţilor cu trupul transfigurat, înduhovnicit şi îndumnezeit.
Cei care se îndoiesc de practica străveche a cinstirii sfintelor moaşte în Biserica Creştină, invocând interdicţii din Vechiul Testament {Deuteronom 21,23; Numeri 19,11-13), trebuie să ştie că moaştele au trecut deja de faza putrezirii, că ele au fost înmormântate după regulă, dar Dumnezeu le-a descoperit prin semne şi minuni spre cinstire şi spre folos celor vii. Excepţii şi semne divine în legătură cu rămăşiţele pământeşti ale drepţilor au existat şi în Vechiul Testament: drepţii Enoh şi Ilie au fost ridicaţi cu trupul la cer {Facere 5,24; Evrei 11,5; IV Regi 2,11), Moise a ridicat oasele lui Iosif din Egipt şi le-a adus cu mare cinste în Canaan {Ieşire 13,19), iar prin atingerea cu osemintele profetului Elisei, un mort a înviat {IV Regi 13,20-21). Ne întrebăm: oare minunea învierii acelui mort prin atingerea de osemintele profetului Elisei cel atât de bine plăcut Domnului nu era ea o profeţie a puterii dumnezeieşti pe care aveau să o primească moaştele sfinţilor în Biserica Creştină?
Acelor neoprotestanţi care obiectează spunând că închinarea la moaşte este idolatrie {Ieşire 20,2-5; Deuteronom 5,6-9) şi că cei morţi nu pot lăuda pe Domnul {Psalmul 87,11) le răspundem că ei continuă clasica confuzie între venerare (cinstirea acordată sfinţilor) şi adorare (închinarea care se cuvine numai lui Dumnezeu). Nu se închină nimeni la moaşte ca lui Dumnezeu, dar ele sunt dovada că sfinţii au avut credinţă lucrătoare prin iubire {Galateni 5,6), fapt pentru care moştenesc împărăţia lui Dumnezeu {Luca 16,23-25) şi se roagă necontenit la Tronul dumnezeirii pentru noi {Apocalipsa5,8).

Va urma cu neputrezirea (3) Subfirească sau demonică