View Single Post
  #956  
Vechi 18.10.2012, 18:10:29
ovidiu b.
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Câteva cuvinte de folos

Viața o avem de la Dumnezeu: prin El trăim, ne mișcăm și suntem. Adică Dumnezeu este izvorul, susținătorul și rostul sau destinul vieții noastre. Dacă mergem așa, potrivit acestora, avem viața asigurată de Dumnezeu, temelia ei; dacă nu urmăm așa, ci încâlcim viața noastră în toate fărădelegile și spurcăciunile, care îndrăcesc și sufletul și trupul și o ducem așa vreme îndelungată, atunci Dumnezeu se desface din viața noastră. Totuși nu se desface îndată după greșeala noastră, ci rabdă o vreme rătăcirea omului, a fiului Său mai mic, în tot chipul chemându-l.

Iar moartea o avem de la ucigașul. Deci, când oamenii se leagă cu totul de voile celui rău, le este în primejdie viața și primejduiesc și pe alții. Iar de se leagă ca robii cu inima de lumea aceasta și de voile trupului cele împotriva firii, mintea li se strâmbă, încât nu mai deosebește adevărul de rătăcire; atunci Dumnezeu se-ntunecă din mintea, din inima și din voința lor și ajung că nu vor să mai știe de Dumnezeu și așa vine osânda la moarte, așa vine prăpădul în vremea fiecărui rând de oameni. Întâi e moartea sufletească a ateismului, a necredinței, pe urmă se arată și moartea din afară a trupului, după vrednicie și spre înțelepțirea multora.

Last edited by ovidiu b.; 18.10.2012 at 18:13:28.
Reply With Quote