Am aflat si eu acum de pe net ce este teologia neopatristica si mi-am dat seama unde e radacina unor conceptii moderniste din ortodoxie.
Teologia neopatristica este de fapt propovaduita de cei ce vor sa imbine ortodoxia cu conceptiile ecumeniste, un fel de protestantism ortodox. Ei spun sa ne intoarcem la inceputuri, exact asta spun si protestantii.
Am mai citat dintr-un articol care spunea ca scoala teologica ortodoxa de la Paris, formata din rusi plecati datorita venirii comunismului, unii dintre acesti scriitori venind in contact cu gandirea occidentala au adoptat conceptii moderniste si au incercat sa liberalizeze invatatura ortodoxa.
Acum pe net am gasit alte lucruri interesante. Anul acesta s-a tinut in Grecia o conferinta impotriva teologiei post-patristice, la care au participat si cativa Mitropoliti:
http://www.razbointrucuvant.ro/recom...si-altii-foto/
Si un articol care descrie aceasta teologie si greselile ei, scris de un Mitropolit grec:
http://acvila30.ro/2012/08/11/ips-ie...i-contextuala/
Citez din ultimul link:
"Consider, așadar, că sintagmele teologie „neo-patristică” și „post-patristică” au fost create în cadrul unei astfel de perspective [anti-ortodoxe]. La început, cu timiditate, a apărut termenul „neo-patristic”, în sensul că textele Părinților nu trebuie doar repetate, ci „duhul” lor trebuie localizat și transpus în conjuncturile vremii noastre, adică să fie cercetat modul în care ar fi vorbit Părinții despre chestiunile contemporane [nouă].
Apoi a apărut expresia teologie „post-patristică”, considerându-se că Părinții nu ne mai sunt necesari, căci ei au trăit în alte vremuri, au abordat alte probleme, au avut alte întrebări ontologice și cosmologice, „o cu totul altă viziune asupra lumii” și, în consecință, ei nu mai pot veni în ajutorul epocii noastre.
La apariția așa-zisei teologii neo-patristice și post-patristice au contribuit anumiți teologi care au profesat în apus, îndeosebi la Paris. Ei au intrat în dialog cu gândirea apuseană și au încercat să răspundă problemelor întâlnite de ei.
Ei vorbesc despre un ecumenism care „ar trebui să renunțe la argumentările verbale și să se bazeze pe un realism experimental al mântuirii: scufundând sistemele și sensurile, care, la urma urmei, nu sunt decât urme, în trăirea sferică a Bisericii, în tot ceea ce experiența Ei are mai bun”.
Fanatismul este legat de „identitatea confesională”, care „dacă nu constituie sămânța lui, este, cel puțin, pământul pe care el este cultivat”, din acest motiv vorbindu-se de necesitatea reconstruirii unei case „cu porțile deschise, noul Ierusalim, Împărăția”, în care toți să aibă loc. Iar cei care nu vor să contribuie la construirea unei astfel ce case, trebuie îndepărtați, „cheia” casei fiind tot ceea ce are celălalt mai bun și tot ceea ce ne unește.
De altfel, cei mai mulți dintre acești apărători îndârjiți ai traducerii textelor liturgice și atacatori cu patimă și necuviință ai celor care exprimă o altă opinie, aparțin acestui climat teologic „post-patristic” și „contextual”. La fel se întâmplă și cu cei care neagă valabilitatea gândirii patristice în vremea noastră. Ei vor să lase terenul liber pentru orice speculație și orice sincretism.
În concluzie, consider că teologia modernă care se desparte de Părinți și se exprimă în termeni zgomotoși, din pretinsă dragoste față de omul contemporan, constituie un pericol pentru Biserică și pentru teologia acesteia. Ea nu este altceva decât o formă speculativă de teologie, un populism practicat de „teologi auto-proclamați” datorat unei proaste înțelegeri a „preoției împărătești”.
Teologii mai apropiati din zilele noastre sunt Sfantul Iustin Popovici, Sfantul Igantie Briancianinov, Sfantul Nectarie, Sfantul Serafim de Sarov.
P.S. Am raspuns unui mesaj al tau, dar mesajul meu nu iti este adresat doar tie.