Am gasit si un articol din ziarul Lumina, despre teologia neo-patristica:
http://www.ziarullumina.ro/articole;...a-moderna.html
" Practic, sinteza neo-patristică reprezenta o utilizare în perioada modernă a scrierilor Sfinților Părinți, o întoarcere la izvoarele vii ale operei lor. Din păcate, însă, cam aici se oprește partea pozitivă a expresiei. Când auzim termenul de
sinteză, de regulă ne gândim la un întreg creat din alte întreguri, dar care lasă la o parte ceva din fiecare element care a fost utilizat în compunerea sa.
Ce ne aduce această sinteză și de ce este ea utilă? În primul rând ne focusează asupra subiectelor patristice importante pentru zilele noastre, iar în al doilea rând ne dezvoltă o gândire critică (vom reveni asupra necesității acestui element într-o altă secțiune). Însă există pericolul ca această
sinteză să devină supraevaluată din anumite puncte de vedere, cum ar fi subiectivitatea cercetătorului în detrimentul Tradiției bisericești, iar criteriile ei rămân încă dificil de enunțat (ce subiecte patristice sunt mai de importanță sau de actualitate astăzi și cum putem să argumentăm alegerile noastre din punct de vedere bisericesc?).
Cea de-a doua parte a expresiei este cu atât mai dificil de explicat din punct de vedere teologic fără a cădea în câteva extreme periculoase. Neo-patristică nu sună deloc extraordinar. Pare a aduce dintr-un anumit punct de vedere cu mult titrata expresie occidentală modernă de societate
post-creștină (aici originalitatea a luat-o puțin razna!). De altfel, unul dintre cele mai ciudate concepte teologice vorbește despre o perioadă
post-patristică. Din punctul de vedere al acestui sistem scolastic de gândire depășit, perioada Sfinților Părinți s-a încheiat încă din secolul al VIII-lea.
Ideea de
neo-patristic(ă) cuprinde în sine un pericol, pe care Florovsky îl știa fără îndoială, dar care spera să fie evitat de cercetătorii de după el. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, discernământul teologic aflându-se la cote minime în ultima perioadă de timp.
Conceptul de sinteză neo-patristică a ajuns să desemneze practic o trecere dincolo de Sfinții Părinți, o dorință de a merge mai departe cu sau fără ajutorul lor. Într-un anumit sens, unii teologi au ajuns să afirme chiar că trebuie să ne eliberăm de modul patristic de gândire, care poartă în sine diverse influențe nebenefice, pentru a păstra o gândire obiectivă.
Biserica nu este o instituție, așa cum o înțeleg unii teologi occidentali, ci un trup viu pentru că are un Cap viu, nu un șef sau președinte. Acel prefix de
neo desemna, în gândirea sa, contribuția actuală pe care noi trebuie să o aducem imensului tezaur patristic al Bisericii și nicidecum o respingere a figurilor Părinților pentru a pune în loc portretele noastre joviale. "