Citat:
În prealabil postat de Yasmina
Tocmai am vrut sa-i raspund lui Fani insa era prea tarziu aseara.
Situatiile noastre sunt net diferite,eu nu sunt plecata nici de 10 ani,parintii si tot neamul sunt inca in tara(cu exceptia unor verisoare si matusi care sunt aici).
Eu inca ma gandesc la Romania ca"acasa" fiind constienta ca sunt plecata in deplasare pt a experimenta lumea,a face ceva pe cont propriu si a-mi imbogati experienta de lucru ,de viata,etc. Nu in ultimul rand,imi sustin familia material-ceea ce in Romania nu era chiar posibil chiar avand in job foarte bun.Iar parintii mei au fost muritori de foame imediat dupa revolutie,muritori de foame cu diplomele in buzunar.
Din acest punct de vedere,Romania ramane pt mine casa parinteasca,pe care o vizitezi cu nostalgie,cu dor-indiferent de misiunile pe care le ai in viata.
Eu ma atasez chiar si de locuri;am stat in Cluj pt o scurta perioada de timp -imi este dor si de Cluj!!!
Este normal ca si legaturile umane au o implicare serioasa vizavi de nostalgia pt un anume loc;am prieteni in Cluj,familie in Romania...
Chiar daca i-as avea pe toti aici tot mi-ar fi dor sa vad locurile copilariei din cand in cand.
|
Pai sigur, situatia ta este alta decat a mea.
Te rog sa ma ierti daca am fost intoleranta cand am zis ca ma irita cei care ma intreaba daca ma duc 'acasa'. Nu am vrut sa spun ca mi se pare rau sau gresit pentru altii, daca sunt in strainatate doar pentru un timp sau au toata familia in Romania. Am vrut sa spun ca mi se pare gresit sa se presupuna ca
intotdeauna este asa pentru cineva plecat si stabilit in alta parte; sau ca asa ar fi
firesc sa fie, chiar dupa atatia ani. Si ca nu ajuta la adaptare sa gandesti asa, daca vrei sa ramain acolo. Si vei fi mereu nefericit si nostalgic..
Dar si eu stateam cu dor in primii ani, chiar daca eram cu parintii in Germania.
Stiu cum este.
Sophia are dreptate, cand esti plecat de mult nu mai esti acasa in Romania pentru ca te-ai schimbat, si s-au schimbat si oamenii de acolo. Si sigur niciodata nu vei fi la fel cu cei din tara unde stai.
Dar mi se pare ca putem
asuma aceasta diferenta. Putem fi noi insine, ne putem face acceptati si chiar admirati ca atare.
Sotul meu zice tachinandu-ma ca daca n-as avea accent, as avea mult mai putin sarm. ;-)
La alt nivel, social sa zicem, cand avem un usor accent lumea ne tine minte mai degraba..
(Acum, Bruxellesul este un oras special: aici traiesc mai multi straini decat belgieni.. deci a avea accent este aproape cazul general) Avem ceva de adus celorlalti, ceva ce ei poate nu au. A asuma aceasta situatie poate aduce bogatie (culturala, spirituala..) tuturor.
Nu stiu daca esti casatorita dar banuiesc ca nu. Ai sa vezi ca daca te hotarasti sa ramai acolo si te casatoresti cu cineva de acolo si vei avea si copii, situatia se va schimba.