[vsovivivi]

Problema blestemată din care nu mai scăpăm niciodată este problema egipetului, a sodomei şi gomorei, a babilonului adus în casă, în pat, în bucătărie, în portofel, în poşetă, în memorie, pe computer, pe telefon, pe TV... şi băgat în relaţie cu oricine ca musca-n lapte... adică e problema apelor care fac ochi, fac vârteji, fac un fel de stârlici şi dacă te laşi dus de val atunci te bagă la fund căci învârtecuşul ochiului de apă e foarte periculos, iar omul are suflare de viaţă şi duh bun în el însă omul e un duh care a decăzut de la starea sa bună şi a ajuns un om care atunci când iarăşi trece apa prin el se mândreşte şi se lăcomeşte şi se ispiteşte şi se mituieşte şi se mânie că nu-i iese numărul lui la socoteala pagubelor şi se păcăleşte pe sine căci el se face creaţia lui de sine, o mare minciună, o învârteală înălţătoare de sine prin care apa face ochiuri fermecătoare şi nu mai poate ieşi de acolo din miraj nici el şi nici fraierii care îl cred pe el şi-l iau de bun căci nici unii nu văd învârtecuşul, viceversarea, căci e ca un derdeluş lucios şi alb şi negru şi colorat şi drept şi tubular ceea ce văd ei şi nu văd niciunii că s-au inversat şi viceversat lucrurile chiar în clipa aia închizându-i în egoismul de acolo de sus sau în smerenia de jos desfrânată şi deşartă ce caută aprecierile şi răsplata oamenilor, nu văd ei fiindcă-s brusc înălţaţi şi măriţi şi de aia se simt fericiţi şi entuziasmaţi de ei înşişi, că-s mari, că-s puternici, că-s gonflaţi, că-s deştepţi sau că-s înţelepţi, şi-s deficiţi complet absurd de la creatina neascultării de Dumnezeu crezând că au libertate şi că ei mântuie şi rezolvă şi că iubesc, însă ei nu iubesc ci se păcălesc şi vor să creadă că iubesc însă nu văd că defapt ei sunt trădători şi necredincioşi şi desfrânaţi şi curvari tottimpul... mai ales cu ochiul de sc-apă.

Procedura de eliminare a năravului pierzaniei fără să blestemăm sau să ucidem păcătosul o aflăm la Dumnezeu care spune:

Credinţă în Dumnezeu, credinţă în Cuvânt, în relaţia de frăţie, credinţă în relaţia de prietenie, credinţă în relaţia cu iubita, cu soţia, cu prietenele, credinţă faţă de părinţi, şef, învăţător, lider, credinţă credincioasă şi nelăudăroasă şi tainică şi nevicleană în toate căci dacă nu eşti atent, din ceea ce vorbeşti şi faci şi eşti şi te arăţi, ies eresurile cele de multe feluri, adică te îmbraci şi te împodobeşti cu credinţa şi cuviinţa în toate tăgăduind însă puterea şi viaţa şi fericirea ei, a credinţei şi cuviinţei. De ce tăgădui şi eşti trădător? Pentru că ţi se pare că sătănatia şi vartiutia sunt mai mari decât sănătatea şi virtutea din iubire de Dumnezeu. Şi asta ţi se pare ori de câte ori ai deschis gura şi ai privit în abstract, în vis, în avere, în trecutul ce ţi se pare viitor şi n-ai observat, n-ai cerut desluşire ca să vezi că sufletul, mintea, inima şi trupul ţi s-au unit cu mândria într-un învârtecuş nevăzut formând un ochi de fraier care se miră, şi apoi iar se miră însă mult prea târziu, sau rămâne mirat ca să i se pară că e mare cu tăgăduiala şi îndoiala pentru paguba averilor deşarte.

Deci nu vă miraţi ci ieşiţi din mijlocul ei, din mijlocul gLumii ca să nu vă tragă la fund, căci nu gLumea e lumina ci Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu atât cât este credinţă în gLume, atât cât se aude în ea că MILĂ voieşte Domnul şi nu jertfe deşarte, ştiţi voi ce arte, arte marţiale şi joiale, aşa ca fariseii fanfaroni plini de ciucuri şi de plecăciuni şi rugăciuni lungi crezând ei că pentru aceste deşertăciuni vor fi ascultaţi.

''Rugaţi-vă permanent ca să credeţi că Domnul ştie mai înainte de a vă ruga voi toate cele ce aveţi voi de trebuinţă!
Lăsaţi deci apa să curgă şi nu faceţi stârlici, nu stingeţi duhul şi proorociile nu le dispreţuiţi, ca să cunoaşteţi ce s-a scris despre Mine în Lege, proroci şi în PSALMI, nu vă daţi voi victime vrednice, ci bucuraţi-vă că Domnul a înviat din mormânt dar mai ales că s-a suit la Ceruri şi iarăşi a coborât la credincioşi şi păcătoşii care caută... să se îndrepte şi să rămâie îndreptaţi. Oare care e cel ce pleacă mai îndreptat şi mai mântuit şi care rămâne să asculte şi să rabde până la sfârşit... din dragoste?.. din dragostea aia care nu vatămă căci nu face stârlici deşerţi?''

Adică e un fel de poreclă luată în renume, aşa ca în Peneş Curcanul, ei sărmanii erau tineri şi sfinţişori şi îşi dădeau viaţa pentru Dumnezeu şi pentru ţară şi nu le păsa de cei ce-şi băteau joc de ei pe drum şi-i porecleau văzând ce fel de oşteni caraghioşi sunt ei. Dar groaza şi batjocura asta şi poreclele date de gLume pe ei nu-i tulburau şi nu-i clăteau de la starea lor niciun pic fiindcă ei luau ca vitejii porecla şi batjocura în renume, şi aşa îşi făcuseră renume de curcani şi erau veseli şi plini de credinţă, însă la cei plini de fapte rele nu merge aşa, căci ai fapte rele şi nu mai e poreclă luată în renume ci este chiar etichetarea corectă a faptelor tale rele şi ai faimă şi teroare de criminal şi păcătos şi necredincios şi trădător, aşa că degeaba iei porecla în renume bucurându-te de sine crezând că la tine e viceversa, tu ai fapte rele şi urâte şi nu eşti sfinţişor ci păcătos cu nărav greu şi cu fapte rele neprinse de poteră aşa că degeaba rânjeşti şi nu-ţi pasă. Deci teoria asta nu ţine decât la creduli căci dacă cineva te porecleşte pe drept e caraghios să mai şi îţi iei porecla în renume, e ridicol şi absurd chiar dacă pe fraieri ai să-i păcăleşti, însă cu înţelepţii nu merge şi se prind ei repede câte parale faci: fie 30 de arginţi fie doi bani găuriţi, banii văduvei, deci nu te cumpără nimeni decât bogaţii care vor să-ţi folosească viclenia deşartă.

E adunarea apelor în vocala averilor deşarte care fac ochi şi te trag la fund, la groapă, la bar încet încet dar sigur.

Deci trădaţi trădătorii de Dumnezeu şi barul şi apoi rămâneţi credincioşi Cuvântului... CREDINŢĂ... şi Dragoste Curată... şi Taina faptelor bune lucrate în ascuns.