POCĂINTA
Drumul lacrimilor
Un mare bandit, după ce a trăit o viață de nelegiuiri, și-a luat îndemnul să se pocăiască. A mers la un pustnic și i-a spus gândul. Pustnicul l-a sfătuit:
- „Ia un butoi mare și-l umple cu apă. Și când o fi plin să știi că Dumnezeu te-a iertat.”
Omul merse și făcu așa. De ce turna, de ce butoiul gol rămânea. Turna zadarnic. Începu atunci să se mâhnească zicându-și:
- „Se vede treaba că nu găsesc iertare la Dumnezeu…”
Așa de mare era mâhnirea lui, încât începu să-i curgă lacrimile.
Atunci s-a petrecut o minune.
Butoiul s-a umplut pe dată, iar omul simți în suflet mângâierea iertării lui Dumnezeu.
Numai prin lacrimile căinței putem căpăta de la Dumnezeu iertarea păcatelor noastre.
Cel mai vinovat
Un domnitor de pe vremuri s-a dus să vadă pe cei din temniță. Acolo a întrebat pe pușcăriași care-i vina pentru care stau închiși.
Toți îi răspunseră că stau acolo fără nici o vină.
Numai unul dintre ei îi spuse:
- „Măria ta, pentru fapta ce-am săvârșit pedeapsa a fost prea mică.”
Atunci domnitorul, arătând spre el, zise:
- "Locul acestui om vinovat nu poate fi între niște oameni așa de treabă, el trebuie să plece de aici." Și dădu poruncă să fie scos din închisoare.
Așa face și Dumnezeu cu noi: dacă mărturisim păcatul și ne căim, iertați vom fi.
|