Un prieten a tinut sa-mi faca o bucurie trimitandu-mi o poezie compusa de el, iar eu, nemernicul, nu pot s-o tin doar pentru mine si o impartasesc cu voi. Iertare. Iertare si de intruziune, ca n-am nimic ziditor sa va spun. Las doar poezia sa vorbeasca si ma retrag ... usor .. usor ..
DRAGOSTE
M-am prins cu gândul, ca-ntr-un joc cu Tine
Și toate s-au mărit, iar eu sunt mic...
Ce-ai pus, Lumină Blândă, azi, în mine
De s-a nălțat surpare, în nimic?
Dau să vorbesc cu Tine
Iar Tu taci.
Îmi pare că în mine
Te prefaci...
Așa, treptat, învăț și eu să tac.
Din vuiet mă înduplec la prezență!
Și, parcă spre a-Ți fi pe plac
Te-nchipui mai degrabă ... ca absență.
Și-s neînceput. Tu dăltuiești un altul.
Mă porți prin tot adâncul. Și înaltul!
Vorbești acum în mine, iar eu tac.
Și-mi pare ... că în Tine mă prefac...
__________________
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele?
Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11)
Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie.
|