Din ”Smerenie si mandrie” de arhimandrit Serafim Alexiev:
Remediu la falsa smerenie:
”De suntem dojeniti, trebuiesa tacem, caci de nu, se va ivi mandria. De suntem laudati, iarasi trebuie sa pastram tacerea si sa nu ne impotrivim, caci altfel se va ivi fatarnicia. Noi trebuie sa cautam sa dobandim smerenie launtrica, care nu se tulbura, nici din pricina mustrarilor, nici din pricina laudelor nu se clatina.”

Preacuviosul Ambrozie de la Optina istoriseste despre un monah, care neincetat spunea despre sine: ”Oh, eu cel nevrednic!” Odata egumenul venind la trapeza si vazandu-l, l-a inrebat: ” DAr tu,de ce te afli aici cu sfintii parinti?” Monahul jignit, i-a raspuns: ”Oare nu sunt si eu dintre ei?”

In opozitie cu aceasta adevrata smerenie lucreaza in chip cu totul diferit. Iata un exemplu: Un monah oarecare,avand adanca smerenie si viata sfanta, a sosit in vizita la o manastire. A intrat in biserica sa se roage, iar cand fratii s-au asezat la cina frateasca a dragostei s-a asezat si el. Unii dintre frati au inceput sa se intrebe: “Dar acesta ce cauta aici?” Si i-au spus monahului: “Ridica-te si iesi afara!” El s-a ridicat si a iesit. Altii dintre frati insa, intristandu-se din pricina izgonirii fratelui, l-au chemat inapoi. Fara a arata in vreun fel ca s-ar fi socotit jignit, s-a intors. Apoi unul dintre frati l-a intrebat: “Spune-mi ce ai simtit cand ai fost alungat, iar mai apoi chemat inapoi?” El le raspunde: “Mi-am amintit ca sunt asemenea unui caine care iese cand este izgonit si vine cand este chemat.”
Aceasta este adevarata smerenie. Smerenia fatarnica are partasie cu aeasta pe cat au paiele cu aurul.

Foarte frumos a caracterizat falsa smerenie Sfantul Tihon de Zadonsk . El spune:
[i]“Exista oameni, care pe dinafara se arata smeriti, insa pe dinauntru nu sunt asa.
- Multi renunta la diferitele trepte si titluri ale lumii acesteia, dar nu vor sa renunte la buna parere pe care o au despre ei insisi.
- Se leapada de cinstirile si functiile lumesti, dar vor sa culeaga cinstiri pentru sfintenia lor.
- Multora nu le e rusine sa se numeasca pe sine pacatosi inaintea oamenilor, sau chiar cei mai pacatosi dintre toti, insa nu vor sa auda cuvintele de la altii si de aceea se numesc astfel numai cu gura.
- Altii isi indoaie spatele ca o secera, dar inlauntrul lor se inalta cu cugetul.
- Altii se pleaca pana la pamant inaintea fratilor, dar raman neclintiti in inimile lor.
- Un altul poarta rasa sfasiata, darn u vrea sa-si sfasie inima.
- Multi vorbesc putin si cu voce scazuta, iar altii nu vorbesc deloc, dar in inima lor ii hulesc neincetat pe semenii lor.
- Unii isi acopera trupul cu rasa si cu mantie, dar inima nu doresc sa si-o acopere. In acelasi chip ei arata si alte semne ale smereniei!...

Acestia toti insa nu au smerenie in inimile lor pentru ca, desi acestea sunt semne dupa care poate fi recunoscuta smerenia,lipseste tocmai ceea ce ele semnifica (simtamantul sincer de smerenie in adancul inimii), ele nu sunt altceva decat fatarnicie. Astfel de oameni sunt asemenea unui burduf, umflat cu aer, care pare plin cu ceva, insa cand este golit de aer devine limpede ca a fost gol. Sau, dupa cuvintele lui Hristos, “acestia seamana cu niste morminte varuite, care pe dinafara se arata frumoase, inauntru insa sunt pline de oase de morti si de toata necuratia” (Matei 23,27)
De aceea trebuie omul sa aiba launtric, in inima sa, smerenie, precum si toata evlavia. Pentru ca Dumnezeu judeca “dupa sfaturile inimilor” (I Cor.4,5) si nu dupa aparenta, nu asa cum ne aratam noi inaintea omamenilor”.

Sfintii Parinti ne dau toate aceste indrumari ca sa ne pazeasca de primejdia smereniei fatarnice, care nu numai ca nu aduce omului mantuirea, ba chiar ii agoniseste mai mari pedepse. Singura mantuitoare este adevarata smerenie. Prin toate celelalte nevointa, daca nu sunt presarate cu sarea adevaratei smerenii, nu ne putem mantui.

Un mare nevoitor din vechime a prorocit ca in vremurile de pe urma nu vor mai fi asceti aspri sau mari nevoitori, ci atunci adevaratii crestini se vor mantui numai prin smerenia lor . Si unii dintre ei chiar numai prin aceasta vor ajunge la mare desavarsire.