[andra_v]

Bogatul nemilostiv si saracul Lazar – Duminica a XXII-a dupa Rusalii

Scris de : Diacon Bogdan GOREŢCHI

Continuând sa ne hranim din nesecata intelepciune a duhovnicestilor cuvinte ale Sf.Parinti ce ne-au adus mai aproape de noi intelesurile pericopei evanghelice a bogatului nemilostiv si saracului Lazar.

Sf. Ioan Gură de Aur, arătând cu spiritul lui duhovnicesc adânc această parabolă, găseşte multe virtuţi săracului Lazăr, tot aşa descoperă bogatului multe însuşiri negative pentru care a fost lepădat de la faţa lui Dumnezeu.

Bogatul avea ca primă meteahnă îmbuibarea şi lipsa de dragoste; el nu ştia ce este mila. Era nemilostiv nu numai faţă de Lazăr, ci faţă de toţi, căci nu se milostivea spre cel pe care-l vedea zilnic la poarta lui; cum s-ar fi milostivit asupra altora? Se întâmplă uneori să fim de faţă la o nenorocire – de pildă I s-a facut rau cuiva şi tu treci nepăsător mai departe dar, daca ai frica de Dumnezeu te intrebi: „Ce-am făcut? Omul acela suferă?” Şi te mustră conştiinţa şi te întorci şi-l ajuţi. Dar bogatul acela, în fiecare zi vedea pe acel sărac chinuindu-se la poarta lui şi rămânea la fel de nepăsător. Necredinta îl face pe om crud şi împietrit, fraţi creştini. De aceea, nu trebuie să-i fericim întotdeauna pe cei bogaţi, tocmai din cauza acestei dări de seamă cumplite în faţa lui Dumnezeu. De aceea, să căutăm adevărata cinste şi bucurie, şi nu umbra – care este păcatul şi ispita. Nu uitaţi că bucuria cea adevărată nu vine din mulţimea bogăţiilor, ci din fapta cea bună şi din apropierea de Dumnezeu.

De aceea Iisus ni-l dă ca exemplu pe Lazăr, ca să fie pentru noi ca un dascăl, el care îi întrecea pe toţi prin mărimea suferinţei lui, pe care o purta plin de bărbăţie şi curaj. De multe ori întâlnim oameni cărora – deşi aparent nu fac nici un rău, ci fac numai bine – le merge totul rău. Iar altora care fac rău, le merg toate bine. Şi văzând acestea, avem o mare revoltă în suflet. Dar spun sfinţii Părinţi oamenii răi se bucură aici pe pământ pentru fărâma de bine care există în răul lor, iar cei buni suferă aici pentru răul pe care-l conţine binele lor – aşa încât, dincolo, fiecare să fie răsplătit cu toată dreptatea, şi pentru bine şi pentru rău. Câte gânduri, câte vorbe, câte pofte ne răscolesc lăuntrul nostru şi ne întinează haina albă a botezului! Noi avem înainte viaţa şi ne angajăm atât de mult în viaţa aceasta pământească, încât uităm că murim; ni se pare că moartea priveşte pe altul, nu ne priveşte pe noi, şi aceasta este o mare înşelare. Trecerea de la prezentarea evenimentelor acestei lumi la lumea de dincolo e redată într-un singur verset: “Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. ” Dacă privim atent la cuvintele versetului vedem că în cazul lui Lazăr se vorbeşte de o singură moarte: “Şi a murit săracul” şi a fost dus în faţa dreptului judecâtor. Iar bogatul are două morţi: “A murit şi” şi “şi a fost înmormântat“. Luaţi aminte: Domnul nu pomeneşte de loc numele bogatului, ci numai pe cel al săracului. Numele bogatului ne rămâne necunoscut în toată desfăşurarea pildei, pe când Lazăr este numit si pe pământ şi în cer. Lumea s-ar fi grăbit să-l pomenească pe cel bogat, ca pe unul vrednic de cinste, iar săracului nu s-ar fi ostenit nimeni să-i spună pe nume, chiar dacă s-ar fi ştiut cum il cheamă. Săracii trec prin lumea materiala ca nişte umbre, pe când numele celor vicleni răsună pe toate buzele. Trecând cu vederea numele bogatului, Mântuitorul ne-a dezvăluit o taină: în ceruri nici nu se pomeneşte numele celor fara Dumnezeu, nici îngerii nici sfinţii nu-l au pe cereştile lor buze, e şters din Cartea Vieţii.

Dacă la săracul Lazăr putem vorbi de o trecere de la moarte la viaţă la bogatul nemilostiv viata se termină prin cea de a doua moarte, adică: uitarea. Lazăr însă trăia în nădejde şi nu striga la nimeni în lumea cea plină de chin, pe când iadul/chinul bogatului nu mai poate fi depăşit este veşnic. Bogatul cere de la Avraam milă, milă pe care el nu a ştiut să o ofere. Nu-i cere lui Lazăr milă, din mândrie poate, sau din ruşine probabil, nu a îndrăznit bogatul.

Toţi oamenii ce fac fapte bune sunt indepărtaţi de oamenii răi. Toţi oamenii cumsecade sunt indepărtaţi de oamenii care nu sunt cumsecade, chiar dacă trăiesc împreună. Sunt de multe ori în aceiaşi familie. Nu se potriveşte soţul cu soţia,in acelasi gand, nu se potrivesc părinţii cu copiii, nu se potrivesc fraţii între ei. De ce? Pentru că între unii şi alţii e marea prăpastie CREDINTA de a FACE BINE.Să ştiţi că nu vin toţi oamenii LA FEL în lumea aceasta: unul aduce o moştenire rea, altul una bună; din părinţi, din bunici, aduc în lumea aceasta o moştenire. Talanţii pe care îi dă Dumnezeu în existenţa lor.

Cine intră în Biserică cu lacrimi, cu durere, cu credinţă, acela vede minunea. Rostul nostru e să-1 mărturisim pe Dumnezeu prin ceea ce vorbim, prin ceea ce facem, prin ceea ce gândim şi să arătăm aceasta. Să se simtă că avem credinţa în Dumnezeu, că avem nădejde şi iubire în sufletul nostru şi că am scos URA din NOI.

Inteleptul Solomon, spune: “Atunci va sta dreptul cu indrazneala multa inaintea fetei celor ce l-au necajit pe el si a celor ce au lepadat ostenelile lui si vazand se vor tulbura cu frica groaznica si se vor minuna de vederea cea preaslavita.” Astfel a rânduit dragostea lui Dumnezeu, voind ca unul să se mântuiască prin celălalt. Nici sărăcia nu este o virtute: unii ajung în starea aceasta din cauza lenei şi a patimilor. Este reprobabilă imaginea cerşetorilor care, fugind de muncă cinstită, profită de marea îngăduinţă a creştinilor miloşi. Nicolae Iorga spunea: “Dacă aş fi scris eu cele 10 porunci aş mai fi adăugat una “să nu cerseşti!”. Deci fapta milosteniei trebuie să aiba ca persoană de destinaţie chiar pe oamenii nevoiaşi. Şi acest lucru este forte bine vizibil dacă veţi privi cu ochii sufletului la situaţia oamenilor.

Mai rea decât criza financiară este criza de umanitate, deficitul de omenie, când oamenii nu mai sunt umani, când nu mai sunt milostivi, când nu mai sunt iertători. Când nu mai sunt binevoitori faţă de semenii lor, atunci se află cu adevărat într-o criză pierzătoare de suflet. Deci, nu e suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci bine multora. Nu e suficient să nu ucizi, să nu furi, să nu jigneşti, să nu asupreşti pe semenul tău, ci este necesar şi să-i faci bine după putinţă. Un stejar, oricât ar fi de mare, nu-i de la început mare. Te uiţi la el cât este de mare şi te gândeşti de la ce a început – de la o ghindă mică. Tot aşa şi răutăţile omului, încep de la cele mici şi apoi se întăresc şi ajunge de nu le mai poate scoate omul din sufletul său, pentru că îl stăpânesc. Nu bucuria lăcomiei şi a îmbuibării egoiste, fără cumpătare şi fără milostenie, ci bucuria iubirii smerite şi milostive, bucuria vieţii în comuniune cu alţii este adevărata bucurie a vieţii.

Nădăjduiesc şi sper ca, măcar de acum în colo, când vedem pe cineva care are nevoie de ajutorul nostru să nu mai trecem pe lângă el făcându-ne că nu vedem, ci să-i acordăm tot sprijinul nostru posibil, stiind că faptele bune de azi sunt comori adunate în ceruri, ca sa nu fim ştersi din Cartea Vieţii.

Amin!

Sursa: Ziua Veche