[cristiboss56]

Nasterea Lui Hristos a fost nezgomotoasa si smerita. A venit ca un om, nu ca sa judece lumea, ci ca s-o mantuiasca. A venit ca sa-l miluiasca, sa-l ierte si sa-l mantuiasca pe om. A dat povete mantuitoare, ne-a lasat porunci, sfaturi si pilda Sa sfanta pe care s-o urmam pentru a ne mantui sufletele noastre.Toate aici pe pamant sunt trecatoare si efemere, se duc ca un vis...

*Credem pe deplin in a Doua Venire a Domnului, care va fi mareata, infricosatoare si slavita...
Marii parinti ai Bisericii noastre, ascetii care aveau minte curata si lumina Sfantului Duh, au pastrat pururea in constiinta lor aceasta infricosatoare a Doua Venire a lui Hristos.Au cugetat la ea in continuu, si asta i-a facut sa se indurereze mereu in ochii lor si sa nu inceteze a plange...

*Dupa moarte, omul este condus direct la tribunalul lui Dumnezeu. Pana la a Doua Venire, lucrurile vor fi deja lamurite si rezolvate pentru fiecare suflet.Atunci se face impartirea finala, se va termina toata sarbatorirea...

*Deoarece fiecare suflet omenesc va trece prin tribunal si apoi va merge la Marea Judecata, marele adevar care va fi spus la sfarsitul vietii noastre trebuie sa ne preocupe mai mult decat orice alta grija. Lumea intreaga nu este vrednica si nu pretuieste cat un suflet.Sufletul este nemuritor, lumea este stricacioasa si se va sfarsi. Suntem aici pentru putin timp...Sa ne pregatim bine si mantuitor pentru aceasta mare judecata prin care trebuie sa trecem. Moartea ne pandeste in fiecare clipa. Inima omului lucreaza ca ceasul: la fel cum acesta se va opri la un moment dat, exact asa se va opri din functiune si inima omului. Si atunci va urma asezarea sufletului nostru, ori in Imparatia vesnica a lui Dumnezeu, ori in iadul cel vesnic impreuna cu diavolii.

*Sa fim atenti sa nu ne orbeasca lucrurile pamantesti, caci grija multa pentru cele trupesti este amagire. Grija pentru mantuirea sufletului nostru trebuie sa fie neintrerupta, la fel ca rugaciunea si ca multumirea catre Dumnezeu. Fie ca avem necazuri, fie bucurie, multumirea sa nu lipseasca din sufletul nostru.

*Sa credem ca nu numai prin lucruri materiale ii putem fi de folos saracului. Trebuie sa-i oferim si hrana duhovniceasca. De multe ori, chiar si sufletul nostru este intemnitat, este sarac si gol de fapte bune. De aceea sa ne ingrijim mai intai, sa il imbracam, sa il hranim si sa-l scoatem din inchisoarea osandei, vinovatiei si pacatului. Si cand ajutam sufletul nostru, e usor apoi sa-l ajutam si pe aproapele nostru.

Priviti cat de jos a coborat Hristos. A coborat si a zis:"Primiti-Ma si pe MIne ca pe un sarac; orice oferiti acestui sarac, Mie Imi oferiti. Si Eu voi lua ceea ce Imi oferiti voi si pentru aceasta va voi da Imparatia Mea". Legea Evangheliei si poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, nu sunt de neinfaptuit; infaptuirea poruncilor lui Dumnezeu este fericire si nu nefericire. Omul sufera cand simte ura, cand simte gelozie, cand simte rautate. Si preferam sa suferim decat sa iubim. Cand il miluiesti pe sarac, trebuie sa simti fericire, sa simti bucurie, pentru ca ai facut sa-si afle odihna, Era infometat si acum nu-i mai e foame, ori ii era frig si acum s-a incalzit. Era la inchisoare, tu ai platit si acum e liber. Aceste fapte nu sunt grele si omul se simte foarte fericit. Iata calea lui Dumnezeu!

*Poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, sunt foarte usoare, odihnesc, racoresc si nasc fericire in sufletul omului.De aceea Hristos nu a cerut multe lucruri. Si la a Doua Venire nu va zice:"De ce nu ati lucrat nevointa?" Nu. Va zice:"De ce nu l-ati imbracat pe sarac, de ce nu l-ati mangaiat pe cel intemnitat?" Ce sunt acestea? Faptele dragostei. De aceea a spus Hristos:"Cine este cel care Ma iubeste? Cel ce tine poruncile Mele. Cel ce nu Ma iubeste pe Mine nu tine poruncile Mele". Prin cercetarea pe care a facut-o celor de-a stanga, a vrut sa le zica:"Voi nu ati avut dragoste, nu puteti intra in camara dragostei". Camara dragostei se castiga cu iubire si jertfa. De aceea va trebui, cu dragoste si smerenie, sa intram in Imparatia Cerurilor.Stramta si dureroasa este calea ce duce la Viata. Drumul larg ii duce pe oameni la iad. Care este drumul larg? Viata lumeasca nepasatoare si zilele ce trec fara de folos, goale...Nu trebuie sa ne amageasca diavolul, ci sa ne straduim, cum spune Evanghelia Hristosului nostru, sa curatim interiorul potirului, care este sufletul nostru, inima noastra, mintea noastra. Daca veti curati potirul pe dinauntru va fi curat si pe dinafara, omule.Prefacutule, nu-l spala pe dinafara si inauntru sa-l lasi necuratit. Ochiii lui Dumnezeu le vad pe toate. Pe oameni ii vom pacali, vom arata alta fata, dar cele dinauntru sunt cunoscute de catre Dumnezeu. Sa ne straduim sa devenim cum trebuie pe dinauntru, sa ne schimbam. Sa umplem timpul pe care ni L-a dat Dumnezeu cu fapte bune, cu ganduri bune, cu simtaminte curate. Sa nu ne preocupam cu vorbe desarte, sa nu ne ocupam cu discutii necuviincioase si vatamatoare, sa ne ferim limba noastra de la a-i judeca pe oameni: pe fratele nostru, pe aproapele nostru. Nu, sa nu facem asta! Sa ne judecam pe noi, sa ne osandim pe noi. Daca ne osandim, ne vom izbavi de osanda lui Dumnezeu. Daca osandim, vom fi osanditi si daca judecam vom fi judecati; si cu masura cu care vom masura altora, ne va masura si noua Dumnezeu. Fiecare clipa care trece nu se mai intoarce. Diavolul castiga timpul nostru, si in acest scop ne preocupa cu lucruri pamantesti si trecatoare, incat sa nu oferim mai mult lui Dumnezeu si sufletului nostru. Sa fim cat mai atenti, sa ne aflam in stare de veghe, sa priveghem cu mintea, cu inima, sa nu lasam sa intre gandurile urate, sa nu lasam inima sa se molipseasca. Daca nu suntem cu luare-aminte, chiar si in Biserica putem sa pacatuim mult.