Cand venim la Biserica si nu ne imbracam decent si prin lipsa de cuviinta a imbracamintii noastre ii provocam sminteala vreunui om, Biserica devine pricina de sminteala.Si venind omul sa se curateasca pe sine, pleaca si mai murdar. Pentru ca privirea lui a cazut undeva, pe ceva indecent. De aceea trebuie ca indeosebi femeile sa aiba foarte mare grija ca atunci cand vin la Biserica sa fie imbracate cuviincios, atent. Raspunderea este foarte mare si este un pacat pe care oamenii nu-lmarturisesc. Isi spun pacatele, dar nu-i auzi spunand: "Stii, parinte, in vremea necunosterii, cand nu-L cunosteam pe Dumnezeu, nu cunosteam Evanghelia, pocainta, nu am fost invatat si poate prin neatentia imbracamintii mele am smintit oameni. Fie cu hainele, fie cu locul in care sedeam, fie cu pozitia mea". Acestea sunt pacate pe care diavolii ni le pot reprosa si noi vom zice:" Dar cum s-au intamplat acestea?". "-Iata, cand purtai haina aceea, cand sedeai asa, cand nu ai avut grija si nu te-ai asezat unde trebuia, l-ai smintit pe acel om". Atunci sufletul acela va fi tintuit de vinovatie si astfel judecata va fi pe masura. Vreau sa spun, cu smerenie, ca trebuie sa fim atenti la toate acestea, caci vom pleca din aceasta lume si vom merge la tribunal, vom merge la judecata... si acolo vor fi spuse toate. Sa avem grija, deci, sa fim cuviinciosi in toate. Sa curatim interiorul potirului nostru, sufletul nostru, inima noastra. Si unde simtim vinovatie, sa ne pocaim.. Sfantul Vasile cel Mare a zis: "Nici femeie nu am cunoscut, dar nici feciorelnic nu sunt'. Cand Sfantul Vasile cel Mare a zis ca in viata feciorelnica pe care a trait-o nu a cunoscut femeie, caci nu a fost casatorit si nici nu a pacatuit, dar nici cu vre-o femeie nu este , s-a referit la gandire. Gandul pacatos trce si daca nu avem grija, ne poate lasa urme, ne poate lasa pete si murdarii. Prin urmare, cand ne patam, de ce avem nevoie? De spalare, de curatire. Cum se face curatirea? Curatirea se face prin lacrimi, se face prin spovedanie si pocainta. De aceea trebuie sa avem grija sa nu ne biciuiasca cele lumesti sau cele care astazi ni se ofera ca fiind bogate. Ma refer la ceea ce iubeste omul: ii place sa se infrumuseteze si sa se gateasca, ii plac podoabele scumpe... Cand eu nu am grija, ca om, si provoc ispita fratelui meu surorii mele, prin impodobirea neatenta, atunci eu port vinovatia in spate. Lucru ce trece neobservat. De cate ori, daca ne cercetam constiinta, vom vedea ca in viata noastra lumeasca, poate chiar si acum, nu suntem atenti? Prin urmare producem sminteala. Pe aceste pacate nu le cunostem; sa le marturisim si vor fi sterse. De aceea sa fim cu luare aminte la aceste lucruri, ca sa fim pregatiti. Moartea este infricosatoare, nu este joaca. Daca vreunul dintre noi a cunoscut cate ceva despre moarte, daca a fost primejduit de boala, a vazut cat de infricosatoare este. Vedeti cum lacrimeazasau chiar plange, si ochii ii sunt nelinistiti in ceasul mortii? Deaoarece vede cum vin puterile potrivnice, vin diavolii sa-i smulga sufletul. Si sufletul tremura cum tremura frunza de toamna la cea mai usoara adiere de vant. Troparul slujbei de inmormantare zice:"Ce lupta are sufletul cand se desparte de trup, cat lacrimeaza atunci, catre ingeri isi ridica ochiii si in zadar se roaga; catre oameni isi intinde mainile si nu are cine-l ajuta". Spune ca isi intoarce ochii catre ingeri si nu primeste nimic. Caci ingerii zic:"Dupa faptele tale , aliluia.Te-am fi ajutat dar trebuia sa ne ajuti si tu cu faptele tale"Isi ridica mainile spre oameni si le cere sa-l ajute.Si ei zic: "Cum sa te ajutam? Noi nu ne putem ajuta pe noi, cum sa te ajutam pe tine? Si atunci omul isi da seama de adevar. Dar ce mai poate face in ceasul acela, cand ii iese sufletul? Aceasta cercetare, acest adevar, aceasta realitate pe care vedem ca o traieste fiecare om apropiat noua, cand pleaca din viata, ar trebui sa ne fie lectie, pentru a ne pregati pe noi acum, pentru ca atunci cand va suna ceasul, sa fim gata.Si cu toate ca ne vom amari, caci moartea este din natura ei grea si amara, daca constiinta nu va marturisi impotriva noastra, vom simti un balsam in suflet. Sufletul nadajduieste, simte ca ceva se va intampla. De aceea deci, inainte de a sosi acel ceas infricosator, inainte de a veni aceasta prima judecata a sufletului, si apoi marea Judecata de la a Doua Venire, sa ne pregatim, sa fim atenti, sa ne grabim acum; nu maine ori poimaine. De astazi, din clipa aceasta, sa punem in sufletul nostru pocainta si sa ne intoarcem la Dumnezeu. Si cand Dumnezeu va vedea aceasta intentie buna din partea noastra, ne va ajuta. Si va spori aceasta mica intentie a noastra si o va face mare, incat sa ne putem invrednici de mantuirea sufletelor noastre.
*Hristos, Mantuitorul nostru, cunoscand toate cate se vor intampla, ni le povesteste in Sfanta Lui Evanghelie, pentru ca sa luam masuri si sa ne pregatim. Sa nu avem nicio justificare ca nu ni le-a spus, ca nu le-am citit, ca nu le-am auzit si ca de aceea nu ne-am pregatit. Nu, Hristos ni le-a spus amanuntit. La fel si Biserica si Sfintii Parinti Propovaduitori si toti cuviosii lui Dumnezeu vorbesc despre cele pe care trebuie sa le lucram.Adica despre faptele luminii, ale Evangheliei, pe care, lucrandu-le sa scapam de toata aceasta uriasa primejdie. Din nefericire, toate lucrurile, si mai ales pacatul, ne arata precum se vede, ca se apropie sfarsitul. Auzim de razboaie, si se vor face. Vedem cutremure. Vedem pacatul, vedem satanisml, sice nu vad ochii? Tehnologia va ajunge pana a ne scoate din minti, din credinta. La ce sa ne mai asteptam? Cu toate ca si moartea fiecarui om este o a doua venire, totusi o asteptam acum si o vedem venind la modul general. De aceea sa ne pregatim incontinuu, sa ne curatim, sa fim neprihaniti pe dinauntru, sa lucram faptele luminii, cele pe care ni le spune Hristosul nostru, faptele dragostei. Inima noastra sa devina lipsita de rautate, precum a pruncilor. Asa cum a zis Domnul :"Daca nu ne vom face ca si copiii in nerautate si in dragoste, nu vom putea intra in Imparatia Cerurilor". Nu zice sa avem mintea copiilor si judecata lor, ci nerautatea inimii lor la care sa ajungem in legatura cu aproapele nostru. Acesta poate sa ne faca rau, sa ne injure, sa ne batjocoreasca, sa rada de noi , sa ne priveasca cu trufie, noi trebuie sa ne pastram inima in nerautate, precum pruncii, si astfel ne vom mantui. Dar daca incepem sa pretindem ce-i al nostru batandu-ne cu pumnii in piept si sa cerem dreptate, vom fi gasiti vinovati. Caci Evanghelia nu ne spune sa raspundem raului cu rau. Mai mult decat toate sa ne aducem aminte de zioua cea infricosatoare a judecatii, si desigur, cum a zis Sfantul Siluan Athonitul, sa meditam la iad, incat sa ne ferim a ajunge la aceasta stare. Cand aceasta meditatie va deveni pentru noi temelie si viata, vom fi ajutati sa ne ferim de faptele intunericului si astfel vom scapa de acest groaznic si infricosator iad. Sa ne inchinam, sa-I multumim si sa-L slavim pe Hristosul nostru, care S-a facut om pentru ca noi sa ajungem dumnezei. Sa-L cantam si sa-L preamarim pentru ca S-a jertfit pentru noi, ne-a deschis ochii, ne-a aratat drumul luminii, ni l-a trasat si ne-a ajutat sa pasim pe el. Ne-a dat ca arma cu care sa-i lovim pe vrajmasi in dreapta si-n stanga, arma luminii, Evanghelia Lui, in care sunt scrise toate, pentru a ajunge biruitori la final, la poarta de aur pe care scrie Ierusalimul Ceresc. Ierusalimul Ceresc isi asteapta copiii si copiii lui sunt cei care urmeaza modelul, si modelul este HRISTOS.Amin.
balla georgeta ·