Un monah cu rugăciune adîncă, de la Vechiul Russikon povestește Părintelui Sofronie despre copilăria lui)
Familia săracă într-un sat din Rusia (pe la sfîrșitul veacului al XIX-lea); tatăl murise, fratele cel mare poartă povara familiei; feciorul cel mic (poate copilul cel mai mic) este mereu bolnav, dar…vrea să intre la mănăstire.
Fratele cel mare îi spune:
- Stai cu noi; în mănăstire n-o să te poată primi – acolo trebuie să muncești. Tu ești mereu bolnav…Rămîi tu cu noi…
Dar de săraci ce erau nu mai puteau să se îngrijească de el.
Se duce mama la biserică cu pruncul, și merge înaintea icoanei Maicii Domnului, și ia pruncul în brațe, și-l tinde Ei:
- Tu vezi, Stăpînă…, nu mai pot să mă îngrijesc de el. Ție ți-l dau. De acum este fiul tău: Rogu-te, Stăpînă bună, primește-l întru grija Ta.
În noaptea aceea visează feciorul un vis: o Doamnă, strălucind cu lumină, preaslăvită, măreață. Știe că este Împărăteasă, dar știe că este și mama lui…
Împărăteasa îi dă o mică legătură, o basma cu ceva înfășurat în ea, și îi zice:
- Mergi la Împăratul și-I dă acestea.
Se duce feciorul. Și intră într-o sală mare, foarte lungă, plină de lumini. La capătul ei șade pe Scaun – Împăratul, înconjurat de fețe domnești, de slujitori, de ostași. Feciorul face cîțiva pași, dar cuprins de frică multă, cade cu fața la pămînt.
Zice Împăratul cuiva dintre cei de lîngă El:
- Mergi și ridică-i legătura, și vezi ce cuprinde.
Slujitorul o desface.
- Două inimi zdrobite!
Împăratul se ridică și zice pruncului:
- Atunci – tu ești fiul Meu!
Și se trezește copilul.
Din acea zi, nu a mai fost niciodată bolnav.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|