[cristiboss56]

• Cel ce crede cu adevărat în Dumnezeu trăieşte ca un înger pe pământ: posteşte, se înfrânează, priveghează, înalţă cântări, se roagă, nu judecă niciodată pe nimeni, iartă din inimă şi îşi iubeşte duşmanii.
• Chiar şi atunci când toţi oamenii te resping şi te părăsesc, trebuie să crezi că Dumnezeu te iubeşte.
• Atunci când ne temem de Dumnezeu, nu ne mai temem de oameni şi de demoni.
• Cine are smerenie se aseamănă lui Hristos. Unul ca acesta nu se mânie niciodată, nu judecă şi nu se mândreşte. Nu doreşte niciodată să aibă putere, se fereşte de cinstirea oamenilor, nu se ceartă sub nici un motiv, nu vorbeşte cu îndrăzneală şi primeşte întotdeauna poveţele celorlalţi. Evită să se îmbrace frumos şi are o înfăţişare exterioară simplă şi smerită.
• Nu te ajută cu nimic să te superi când ceilalţi te judecă. În asemenea cazuri, dacă te superi, înseamnă că te încearcă demonul slavei deşarte. Cel care vrea să se mântuiască trebuie să primească dispreţul celorlalţi cu bucurie, pentru că numai aşa poate dobândi smerenia. Iar smerenia îl scapă pe om de multe ispite.
• Cel mai important lucru este să reuşeşti să devii un om smerit; să te consideri pe tine mai prejos decât toţi oamenii; să crezi că nu împlineşti nimic care să te facă vrednic de mântuire, ci să-L rogi pe Domnul să te mântuiască prin mila Sa.
• Smerenia se dobândeşte prin defăimare de sine şi prin credinţa că nu este nimic bun în tine. Vai de cel care crede că păcatele sale sunt mici! Acela va cădea cu siguranţă în păcate grele.
• Cel care îndură nedreptatea cu smerenie a ajuns la desăvârşire. De unul ca acesta se miră şi îngerii, pentru că nici o altă virtute nu este mai greu de dobândit şi atât de mare ca smerenia.
• După mine, chiar dacă nu citesc multe şi nici nu înfăptuiesc ceva, smerenia este cel mai scurt drum către mântuire. Învaţă-ţi limba să spună „iartă-mă“, chiar dacă nu rosteşti aceste cuvinte din inimă, şi încet-încet, vei ajunge să le zici din toată fiinţa ta.
• Nu este cu putinţă să dobândeşti rugăciunea inimii dacă mai întâi nu te curăţi de orice răutate şi bănuială faţă de ceilalţi.
• Dacă vrei să înveţi să te rogi, mai întâi învaţă să vorbeşti puţin. De asemenea, înlătură din viaţa ta tulburările inutile.
• Rugăciunea neîntreruptă este aceea care, atunci când o rosteşti, îţi lipeşte gândul de Dumnezeu.
• Cel care Îl iubeşte sincer pe Dumnezeu dovedeşte lucrul acesta prin nevoinţa de a dobândi rugăciunea curată.
• Să te rogi în aşa fel încât, în timpul rugăciunii, gândul tău să nu se îndepărteze de la Dumnezeu. Trebuie să ai gândul curat. O! De-ai cunoaşte dulceaţa rugăciunii!…
• Cel care vorbeşte mult, chiar dacă ar fi orator, nu sporeşte duhovniceşte.
• Să vorbeşti doar atunci când vorba pe care o spui are o valoare mai mare decât tăcerea.
• Să alungi gândurile păcătoase deîndată, până să apuce să prindă rădăcini. Dacă gândul îţi aduce dinaintea ochilor o imagine necuviincioasă, alung-o cât mai repede cu putinţă.
• Nu-ţi murdări trupul cu fapte ruşinoase şi nici sufletul cu gânduri viclene. Dacă vei face aşa, va veni la tine pacea sfântă şi vei înţelege că în sufletul tău locuieşte Dumnezeu.
• Să nu-i judecăm pe ceilalţi. Pentru că, dacă judecăm, înseamnă că suntem mândri şi o facem noi pe judecătorii în locul Domnului. Atunci când judecăm, uzurpăm puterea lui Dumnezeu.
• Când treci printr-o pădure deasă sau prin stufăriş, este nevoie să îndepărtezi cu mâna crengile şi tufişurile, ca să-ţi croieşti drum. Aşa trebuie să procedăm şi cu gândurile: să le alungăm, ca să înaintăm pe drumul duhovnicesc.
• Atunci când cei din jurul tău gândesc şi acţionează greşit, provocând rele, tu nici să nu-i judeci, nici să nu te iei după ei, ci să faci voia lui Dumnezeu.
• Să te rogi lui Dumnezeu pentru cei care te nedreptăţesc şi te vorbesc de rău. Dacă tu te rogi pentru aceştia,Dumnezeu îi anunţă pe cei faţă de care te-au nedreptăţit că ceea ce s-a spus despre tine nu este adevărat.
• Ca să te foloseşti de pe urma lucrurilor rele care ţi se întâmplă, trebuie să zici: „Doamne, îngăduie aceasta spre binele şi mântuirea mea“.
• Fuga nu rezolvă întotdeauna problema necazurilor. Pentru că, oriunde te-ai duce, vei avea de întâmpinat acelaşi fel de probleme. Încearcă să rezolvi problema în tine, nu în exteriorul tău, prin fugă.
• Chiar şi atunci când toţi te părăsesc şi te prigonesc, de nu mai ai loc unde să-ţi odihneşti trupul, să nu deznădăjduieşti. Să spui cu credinţă: „Trăieşte Dumnezeu şi nu pot să-mi pierd nădejdea“.
• Omul care caută să fie cinstit de ceilalţi nu poate să scape de pricinile tristeţilor, pentru că egoismul său este foarte uşor de rănit. Fericit este cel care urăşte cinstirea şi iubeşte smerenia.
• Vrei să nu păcătuieşti? Atunci, adu-ţi aminte mereu de moarte!
• Vieţile Sfinţilor au fost scrise ca să le studiem şi să tragem învăţăminte. Din ele aflăm cum trăiau sfinţii şi ce sfaturi dădeau ei. Noi trebuie să mergem pe urmele paşilor lor.
• Pentru că de multe ori, acolo unde trăim, ne lipsesc exemplele de sfinţenie, se impune să citim Vieţile Sfinţilor, ca să ne luminăm.
• Fără nădejdea în viaţa veşnică, nu poţi îndura încercările acestei vieţi.
• Nu poţi să suporţi ispitele de acum dacă nu ai gândul la cele cereşti.
• Postul şi tăcerea sunt fraţi buni. Cel care vrea să postească, trebuie să o facă în tăcere. Iar cel care vrea să tacă trebuie să postească.
• Omul care nu-şi poate stăpâni demonul lăcomiei pântecelui va fi stăpânit şi de alte patimi.
• Lăcomia pântecelui este mama curviei.
• Ca să te ţii departe de slava deşartă, trebuie să eviţi însoţirile nefolositoare.
• Cel care se iubeşte exagerat de mult pe sine, îşi nedreptăţeşte fratele şi nu poate să-L iubească pe Dumnezeu.