Sfaturi duhovnicesti de la Cuviosul Gherman Stavrovuniotul
• Cel ce crede cu adevărat în Dumnezeu trăiește ca un înger pe pământ: postește, se înfrânează, priveghează, înalță cântări, se roagă, nu judecă niciodată pe nimeni, iartă din inimă și își iubește dușmanii.
• Chiar și atunci când toți oamenii te resping și te părăsesc, trebuie să crezi că Dumnezeu te iubește.
• Atunci când ne temem de Dumnezeu, nu ne mai temem de oameni și de demoni.
• Cine are smerenie se aseamănă lui Hristos. Unul ca acesta nu se mânie niciodată, nu judecă și nu se mândrește. Nu dorește niciodată să aibă putere, se ferește de cinstirea oamenilor, nu se ceartă sub nici un motiv, nu vorbește cu îndrăzneală și primește întotdeauna povețele celorlalți. Evită să se îmbrace frumos și are o înfățișare exterioară simplă și smerită.
• Nu te ajută cu nimic să te superi când ceilalți te judecă. În asemenea cazuri, dacă te superi, înseamnă că te încearcă demonul slavei deșarte. Cel care vrea să se mântuiască trebuie să primească disprețul celorlalți cu bucurie, pentru că numai așa poate dobândi smerenia. Iar smerenia îl scapă pe om de multe ispite.
• Cel mai important lucru este să reușești să devii un om smerit; să te consideri pe tine mai prejos decât toți oamenii; să crezi că nu împlinești nimic care să te facă vrednic de mântuire, ci să-L rogi pe Domnul să te mântuiască prin mila Sa.
• Smerenia se dobândește prin defăimare de sine și prin credința că nu este nimic bun în tine. Vai de cel care crede că păcatele sale sunt mici! Acela va cădea cu siguranță în păcate grele.
• Cel care îndură nedreptatea cu smerenie a ajuns la desăvârșire. De unul ca acesta se miră și îngerii, pentru că nici o altă virtute nu este mai greu de dobândit și atât de mare ca smerenia.
• După mine, chiar dacă nu citesc multe și nici nu înfăptuiesc ceva, smerenia este cel mai scurt drum către mântuire. Învață-ți limba să spună „iartă-mă“, chiar dacă nu rostești aceste cuvinte din inimă, și încet-încet, vei ajunge să le zici din toată ființa ta.
• Nu este cu putință să dobândești rugăciunea inimii dacă mai întâi nu te curăți de orice răutate și bănuială față de ceilalți.
• Dacă vrei să înveți să te rogi, mai întâi învață să vorbești puțin. De asemenea, înlătură din viața ta tulburările inutile.
• Rugăciunea neîntreruptă este aceea care, atunci când o rostești, îți lipește gândul de Dumnezeu.
• Cel care Îl iubește sincer pe Dumnezeu dovedește lucrul acesta prin nevoința de a dobândi rugăciunea curată.
• Să te rogi în așa fel încât, în timpul rugăciunii, gândul tău să nu se îndepărteze de la Dumnezeu. Trebuie să ai gândul curat. O! De-ai cunoaște dulceața rugăciunii!…
• Cel care vorbește mult, chiar dacă ar fi orator, nu sporește duhovnicește.
• Să vorbești doar atunci când vorba pe care o spui are o valoare mai mare decât tăcerea.
• Să alungi gândurile păcătoase deîndată, până să apuce să prindă rădăcini. Dacă gândul îți aduce dinaintea ochilor o imagine necuviincioasă, alung-o cât mai repede cu putință.
• Nu-ți murdări trupul cu fapte rușinoase și nici sufletul cu gânduri viclene. Dacă vei face așa, va veni la tine pacea sfântă și vei înțelege că în sufletul tău locuiește Dumnezeu.
• Să nu-i judecăm pe ceilalți. Pentru că, dacă judecăm, înseamnă că suntem mândri și o facem noi pe judecătorii în locul Domnului. Atunci când judecăm, uzurpăm puterea lui Dumnezeu.
• Când treci printr-o pădure deasă sau prin stufăriș, este nevoie să îndepărtezi cu mâna crengile și tufișurile, ca să-ți croiești drum. Așa trebuie să procedăm și cu gândurile: să le alungăm, ca să înaintăm pe drumul duhovnicesc.
• Atunci când cei din jurul tău gândesc și acționează greșit, provocând rele, tu nici să nu-i judeci, nici să nu te iei după ei, ci să faci voia lui Dumnezeu.
• Să te rogi lui Dumnezeu pentru cei care te nedreptățesc și te vorbesc de rău. Dacă tu te rogi pentru aceștia,Dumnezeu îi anunță pe cei față de care te-au nedreptățit că ceea ce s-a spus despre tine nu este adevărat.
• Ca să te folosești de pe urma lucrurilor rele care ți se întâmplă, trebuie să zici: „Doamne, îngăduie aceasta spre binele și mântuirea mea“.
• Fuga nu rezolvă întotdeauna problema necazurilor. Pentru că, oriunde te-ai duce, vei avea de întâmpinat același fel de probleme. Încearcă să rezolvi problema în tine, nu în exteriorul tău, prin fugă.
• Chiar și atunci când toți te părăsesc și te prigonesc, de nu mai ai loc unde să-ți odihnești trupul, să nu deznădăjduiești. Să spui cu credință: „Trăiește Dumnezeu și nu pot să-mi pierd nădejdea“.
• Omul care caută să fie cinstit de ceilalți nu poate să scape de pricinile tristeților, pentru că egoismul său este foarte ușor de rănit. Fericit este cel care urăște cinstirea și iubește smerenia.
• Vrei să nu păcătuiești? Atunci, adu-ți aminte mereu de moarte!
• Viețile Sfinților au fost scrise ca să le studiem și să tragem învățăminte. Din ele aflăm cum trăiau sfinții și ce sfaturi dădeau ei. Noi trebuie să mergem pe urmele pașilor lor.
• Pentru că de multe ori, acolo unde trăim, ne lipsesc exemplele de sfințenie, se impune să citim Viețile Sfinților, ca să ne luminăm.
• Fără nădejdea în viața veșnică, nu poți îndura încercările acestei vieți.
• Nu poți să suporți ispitele de acum dacă nu ai gândul la cele cerești.
• Postul și tăcerea sunt frați buni. Cel care vrea să postească, trebuie să o facă în tăcere. Iar cel care vrea să tacă trebuie să postească.
• Omul care nu-și poate stăpâni demonul lăcomiei pântecelui va fi stăpânit și de alte patimi.
• Lăcomia pântecelui este mama curviei.
• Ca să te ții departe de slava deșartă, trebuie să eviți însoțirile nefolositoare.
• Cel care se iubește exagerat de mult pe sine, își nedreptățește fratele și nu poate să-L iubească pe Dumnezeu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|