Dacă în ziua de azi patru dintre noi s-ar apuca să scrie ceea ce-şi amintesc din Evanghelie, imaginaţi-vă cam ce ar ieşi, câte contradicţii.

Evangheliile au fost scrise la multă vreme după ce Hristos S-a înălţat, iar unii din cei care le-au scris nu L-au cunoscut direct. Marcu, de exemplu, era ucenic al Sfântului Petru. Evangheliştii au fost oameni ca şi noi, chiar dacă mai înduhovniciţi. Duhul, însă, este viu, şi nu dictează, ci inspiră. Cel puţin în cazul evangheliştilor, care au afirmat de la bun început că relatează nişte evenimente şi fapte aşa cum le-au cunoscut sau cum le-au fost transmise de apostoli, nu revelate, ca în cazul Apocalipsei sfântului Ioan.

Faptul că au contradicţii le face cu atât mai veridice; o identitate perfectă între cele patru evanghelii ar fi fost mai degrabă suspectă, ducând cu gândul la eventuale ajustări ulterioare ale textelor.

Şi încă o dată e bine că există diferenţe între ele, pentru că în felul ăsta vom înţelege că nu precizia literei contează, nu exactitatea relatărilor, ci mesajul, înţelesurile profunde care se regăsesc în toate, şi între care nu este contradicţie.