[catalin2]

În prealabil postat de bogdan81

Cartea lui Yannaras este o carte de suprafata. Ea nu vorbeste despre profunzimile credintei ci despre nodul din papura. Yannaras se razboieste cu babele de la mine din sat care amesteca credinta cu superstitia, ca si cum acele babe ar reprezenta norma ortodoxiei.
Dar nu cred ca asta e o intreprindere serioasa, sa gasim chichite legate de credinta.
Ca o completare as mai adauga ca pentru Yannaras chiar si dogmele bisericii sunt forme ale blindajului psihologic. Cu alte cuvinte, parintii ar fi consfintit in sinoade dogmele de credinta lasate de Mantuitorul ca sa-si blindeze eul sau ca sa nu-l blindeze pe al nostru.

Bogdan, aceleasi lucruri le-am intuit si eu doar din citatele date pe forum, fara sa citesc cartea.
De curand am aflat ca de fapt Yannaras nu e singurul cu aceasta gandire, face parte dintr-un curent de teologie modernista. Punctul de plecare este teologia neo-patristica, de la care s-a ajuns in zilele noastre la cea numita post-patristica. In perioada interbelica rusii plecati din tara din cauza venirii comunismului au intemeiat la Paris o scoala teologica bazata pe reintoarcerea la scrierile sfintilor parinti. Probabil intentia era buna, desi nu stiu ce se dorea, Biserica tot pe invatatura sfintilor se baza si pana atunci. Dar unii au ajuns sa interpreteze scrierile sfintilor in functie de conceptiile lor. In aceeasi perioada, in 1920 Patriarhia Ecumenica daduse o Enciclica in care afirma conceptii ce tineau de noul curent aparut, ecumensimul. Mai tarziu s-a mers mai departe, la teologia neo-patristica.
Toate acestea sunt de fapt asemanatoare cu gandirea protestanta, de reintoarcere la crestinismul primelor veacuri (ecumenismul se bazeaza pe idei protestante). Dar protestantii fac asta pentru ca nu au continuitate, considera ca Biserica a intrat pe un drum gresit de atunci, si abia prin ei s-a recapatat intelegerea crestinismului. Noi nu avem aceste lucruri, pentru noi Biserica este fara greseala si este aceeasi din primul secol.
Astfel unii scriitori (pentru ca teologi sunt in general sfintii) au gasit niste chichite, in schimb incercand sa schimbe lucrurile importante, ce tineau de invatatura. Mai pe scurt au incercat sa armonizeze invatatura ortodoxa cu conceptiile ecumeniste, dar nu in mod direct, ci mai subtil. Nu au spus ca trebuie sa acceptam Filioque sau alte invataturi (desi unii in avantul lor unionist au afirmat si ceva asemanator), ci ca trebuie sa avem o alta intelegere a dogmei, mai laxa, cu tot felul de explicatii ce tineau de filozofie, nu de teologie. Si Yannaras este si filozof.
Eu aveam aceste banuieli, dar de curand am aflat ca asa si este, exista scrieri pe tema asta, s-a facut si o conferinta impotriva teologiei post-patristice.
Citez dintr-un articol al unui Mitropolit grec: "În sfârşit, părerea că în Biserică predomină o dublă ecleziologie – primară şi ulterioară – aparţine aşa-numitei „teologii postpatristice”, adică o părere preluată de la protestanţi şi de la unii ortodocşi, care încearcă astfel să nege învăţătura Părinţilor, cultul Bisericii, tradiţia isihastă şi, desigur, monahismul.
Şi este surprinzător, într-adevăr, faptul că se operează o protestantizare a teologiei ortodoxe prin elogierea interpretării protestante de către teologii şi filosofii care împărtăşesc poziţiile de mai sus, prin subminarea Tradiţiei patristice, bisericeşti, isihaste, de dragul unei „ecleziologii primare”, care se referă la dumnezeiasca Euharistie, la Împărăţia lui Dumnezeu şi se sprijină doar pe texte ale Vechiului Testament.
Pentru că, după cum se vede limpede, este vorba de o malignitate eretică protestantă care a intrat în organismul unor membri ai Bisericii şi nu trebuie să devină o tumoare malignă în Biserică, care să atace organismul acesteia."