Un părinte a spus:
– Nu am avut de-a face cu multe lucruri. Sunt familiar cu unele învățături patristice, dar cu toate acestea mă străduiesc în continuare. Un lucru am înțeles: amărăciunea nu este dată oamenilor. Când faci față duhovnicește situațiilor amare, în cele din urmă ele devin dulci.
– Ne întâlnim cu o persoană care a păcătuit, dar i-a părut rău și s-a pocăit sincer; este trist, se spovedește și primește mângâiere dumnezeiască. Cei care nu trec prin această stare ar trebui să înțeleagă că ceva este în neregulă în conștiința lor. Ar trebui să meargă din nou la spovedit, apoi mângâierea va veni. Aceasta este calea pe care trebuie să o urmăm. Un om împărtășește amărăciunea aproapelui său, se roagă pentru el și-L roagă pe Dumnezeu să-l ajute.
Ascetul român E. nu avea unde să-și pună capul. El era ajutător și slujea la masă într-o mănăstire rusească și orice i se dădea acolo să mănânce, el dăruia ca milostenie pustnicilor ce trăiau în zone îndepărtate. «Aceasta e șansa mea de a mă mântui – spunea el –, să mă smeresc cerșind, să muncesc și să dau».
Din Patericul athonit.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
|