Citat:
În prealabil postat de VladCat
|
Minunat cuvant! O varietate colosala de unghiure de abordare.
Ai deschis o dezbatere care va depasi 100 de pagini de lamuriri necesare noua tuturor, in primul rand pentru a nu intelege gresit termenii. Si voi incepe ce ceea ce eu insumi, multa vreme am confundat, datorita incapacitatii literelor de a transmite esenta adevarului, dar si datorita ancorarii mele in carnal.
A
ura lumea si
a-i ura pe oameni sunt doua chestiuni radical diferite.
Eu consider ca "Lumea" pe care Hristos ne indeamna sa o lepadam este aceeasi cu cea din ispita a doua pe care a avut-o in pustie. Aceasta lume este intemeiata pe niste non-valori, pe niste pseudo-valori, ale caror consecinte imediate sunt necazurile si bolile trupesti, completate de nedreptate, tradari si abuzuri. Aceasta lume este, de mii de ani, o lume intemeiata pe ierarhii piramidale si care se propaga si se dezvolta piramidal si al carei indemn suprem, dar nedeclarat, este ca omul sa caute sa ajunga in varful piramidei adica a sistemului social la care adera.
Ca aceasta lume chiar este una a rautatii, o dovedeste faptul ca nimeni nu reuseste sa depaseasca anumite praguri critice pe verticala piramidei, fara sa incalce chiar si deontologia acelui sistem (compromisul). Ce sa mai vorbim despre legea morala din mine (iubirea de aproapele)?
Non-valorile, pe care suntem indoctrinati sa le pretuim, sunt cele care ne tin in robia necunoasterii lui Dumnezeu, a Adevarului care ne va face liberi, iar principalul calup de non-valori de la vremea aceea, il reprezenta folclorul (datinilie si traditia): "
Si zadarnic Ma cinstesc ei predicand porunci ce sunt ale oamenilor. (Matei 15:9)" In zilele noastre, folclorul (si superstitiile mostenite din idolatrie) concureaza cu ultra-rationalismul stiintific, care, intelegand nasterea si derularea unui fenomen, cauta sa afirme [sau macar sa sugereze] ideea ca
fenomenele explicabile se desfasoara fara ceva care sa tradeze participarea lui Dumnezeu, deci s-ar putea ca Dumnezeu nici sa nu existe. Cu alte cuvinte, in zilele noastre, cei care cauta sa evadeze din robia superstitiilor (in care Dumnezeu este perceput ca un magician Atotputernic) au toate sansele sa sfarseasca in mrejele sterilitatii intelectului.
Necesitatea insingurarii ne-o arata insusi Hristos, care nu s-a apucat sa-si implineasca lucrarea, inainte de a se asigura ca trupul este doar unealta si nu stapanul mintii si al fiintei Sale. Mecanismul trupului uman functioneaza dupa legile biologice si nu poate iesi de sub influenta lor. Creierul, care asigura comuniunea dintre trup si suflet, este tributar sistemului biologic prin fenomenele descrise in neurologie. O deprindere urata, care a devenit patima, nu poate fi abandonata decat prin fuga de sursa/instrumentul ispitei (sticla betivilor, argitul avarilor, etc).
Insingurarea pustnicilor este o concluzie imanenta si necesara ce rezulta din cunoasterea de sine, iar nu o pornire spasmica a patosului pentru superstitii, paranormal si credinta oarba. Fenomenele neuro-fiziologice ce se petrec in trupul pusnicului, palesc in fata rezultatului si a finalitatii spreme :
indumnezeirea respectivului.
Din acest motiv pustnicia nu va deveni niciodata o stiinta exacta, ci a fost din todeauna o "stiinta" subiectiva, chiar personala, in care invatatura, in intelesul ei cel mai corect, a putut fi transmisa doar de la "Doctor" la "pacient".