Iată doar câteva versuri dintr-o poezie pe care o recitam cu glasul puternic și cu ochii spre cer acei care eram pionieri în copilăria mea:
Partidul e-n toate, e-n cele ce sânt
Si-n cele ce mâine vor râde la soare,
E-n pruncul din leagăn și-n omul cărunt
E-n viața ce veșnic nu moare!
Aceasta era educația pe care o primeam în clasele primare. Partidul era Dumnezeul generației mele.

Prin clasa a șasea (scriam și atunci poezii) comandanta de pionieri mi-a spus să scriu o poezie la gazeta de perete despre PCR. Am scris-o și mi-a pus-o acolo spre marea mea mândrie. Era o mizerie de poezie și eram conștientă de asta. Nu-mi plăcea cum sună. În prima recreeație m-a chemat dirigintele pe holul școlii și mi-a pus în mână hârtia mototolita spunându-mi aspru să nu mai scriu niciodată asemenea versuri că e păcat de talentul meu. Nu am mai scris și mă bucur că singura poezie despre partid scrisă atunci în copilărie a ajuns pe foc.