Citat:
În prealabil postat de dorinastoica14
Libertate prost înțeleasă, scară a valorilor răsturnată și cum spuneam cu ceva timp în urmă tendința actuală ca totul, inclusiv oamenii să devină marfă.
Această încrâncenare a mea ar putea părea bizară celor care mă cunosc dar, pe mine mă sperie lipsa de perspectivă a noii generații care în loc să meargă spre progres se uită cu jind în urmă fără a cunoaște traiul de coșmar din anii 80-89.
|
Tanara generatie nu a trait acele vremuri si nu vad cum s-ar putea uita in urma cu jind. Doar cei care acum au peste 30 ani isi pot aduce aminte de acele vremuri. Si apoi nu totul a fost de cosmar; dupa cum am spus: invatamantul era unul bun, performant. Ca au fost si multe lucruri de cosmar, nu neg, dar nu despre acele lucruri vorbim aici, ci despre o parte din trecutul nostru, care a fost bun. Ceva a fost bun. Si asta nu putem contesta.
Eu, drept sa iti spun, ma ingrozesc de perspectiva pe care o are tineretul astazi. Si ar trebui sa fie altfel, caci dictatotul nu mai este de peste 20 ani. Dar astea sunt vremurile.
Dorina, ai impresia ca mergem spre progres? Daca da, in ce consta acesta?
Tocmai aud ca o bomba sexi a ajuns Secretar General la Guvern. Fara cuvinte!