[antiecumenism]

"Începând cu anul 1957, Koprowski, creează un vaccin antipolio oral, cu virus viu, cultivat pe rinichi de maimuţă verde din Africa, iar primul test l‑a efectuat în Congo, unde a vaccinat 240.000 de oameni. În 1958, el continuă să vaccineze 75.000 de copii în Leopoldville (acum Kinshasa/ Zair). Ulterior s‑a constatat că acest vaccin era infectat cu virusul simian SV40, cauzator de tumori la hamster şi cancer la om. În 1959, israelianul Albert Sabin (care testează şi el un vaccin oral, începând cu 1956) face pentru prima dată afirmaţia conform căreia vaccinul lui Koprowski era infectat cu un virus necunoscut. Vaccinul a fost retras de pe piaţă. Până în în culturile de celule renale de maimuţe rhesus (RhM), provenite din India şi folosite pentru prepararea vaccinurilor antipolio cu virus viu, fuseseră vaccinati deja un număr de 325.000 de congolezi. Este vorba de un virus Simian, amintit anterior, denumit SV40 (S = lat. Simian = maimuţă şi V = virus), care, în mod normal se găseşte în rinichiul maimuţelor, într‑un procent de 70%, fără să provoace boli sau cancer la această specie.


Este locul şi momentul când, a început şi răspândirea bolii HIV/ SIDA (după 3 decenii), dar cu un alt virus simian (SIV). Cum au decurs lucrurile? În 1980, a început să se răspândească o nouă boală între americanii homosexuali, cunoscută ulterior sub denumirea de SIDA. În 1983, virusul HIV (virusul imunodeficienţei umane, cauzator al bolii SIDA) a fost descoperit şi izolat de către Luc Montagnier, la Paris. Se punea întrebarea: de unde provenea acest virus? În 1985, nişte cercetători descoperă virusul HIV şi la cetăţenii din Kemu, Zairul de Est, unde Koprowski testase primul său vaccin antipolio oral, cu virus viu. În 1991, când se vorbea de un nou virus Simian, necunoscut până atunci, s‑a descoperit că acesta este identic cu virusul HIV‑II, care a provocat boala SIDA în Africa de Vest. Cel care a reuşit să dovedească cel mai bine legătura dintre vaccinul antipolio oral al lui Koprowski şi boala SIDA este Louis Pascal, un cercetător independent, fără nicio legătură formală cu vreun Institut de Cercetare sau cu vreo Universitate. A scris despre studiul său într‑un articol intitulat “Ce se întâmplă când ştiinţa degenerează? Corupţia ştiinţei şi apariţia bolii SIDA. Analiza unei sinteze spontane”, care a apărut într‑un număr editorial al Universităţii Wollongong (Nr.9/ 1991). În articolul său, Pascal arată cum SIDA este consecinţa directă a unui vaccin antipolio oral, infestat cu virusul imunodeficienţei Simiene (SIV), şi care a fost administrat oamenilor din Congo. “Toate tulpinile virusului antipolio din vaccin, a căror virulenţa neurologică a fost Ťatenuatăť, dar care pot induce o reacţie imună, au reuşit ca prin trecerea de la un individ la altul să îşi recâştige virulenţa şi, ce este mai important, modul de preparare al vaccinului a înlesnit contaminarea vaccinului cu virusuri străine, care nu au mai putut fi omorâte, fiindcă altfel ar fi fost distrus însuşi virusul polio şi vaccinul ar fi fost ruinat”. Pascal citează cazul lui Hillary Koprowski, care a folosit vaccinul infestat în campaniile de vaccinare în masă, atât în Congo‑ul Belgian (Leopoldville), cât şi în Ruanda‑Urundi, şi care nu a analizat deloc virusul antipolio viu din vaccin, altfel ar fi constatat cu siguranţă că, alături de acesta, mai există în toate preparatele vaccinului încă un virus străin, cel de la maimuţă. Se ştie, adaugă Pascal, că “virusuri noi care apar la o populaţie tânără (sugari) şi fără experienţă imunologică, pot deveni patogene şi foarte virulente”. În 1985, a fost descoperit primul virus al imunodeficienţei simiene (SIV) la maimuţele Rhesus, unul dintre cele trei animale care pot fi folosite pentru cultivarea virusului poliomielitic. Virusul SIV a fost găsit apoi şi la celelalte două tipuri de maimuţe (maimuţa verde africană şi maimuţa Java). Se pune întrebarea: virusul SIV este unul şi acelaşi cu virusul HIV? Aflăm răspunsul tot de la Pascal. Toate aceste virusuri simiene sunt înrudite între ele, chiar şi cu virusul HIV/ SIDA (a nu se confunda virusul simian cancerigen, SV40, descoperit în 1960, cu virusul imunodeficienţei simiene, SIV, desoperit în 1985, ambele fiind virusuri simiene, dar diferite). Pascal arată că unul dintre aceste virusuri al imunodeficienţei simiene (SIV) a fost “transferat” la om, provocând SIDA. Cu alte cuvinte, un virus simian SIV, a putut deveni actualul virus HIV. Pascal a tratat şi aspectele etice şi morale, aducând în discuţie faptul că niciun om de ştiinţă sau jurnalist nu a scos la iveală adevărul atâta timp, deşi ar fi putut preveni răspândirea bolii SIDA şi a altor boli. Cu toate acestea, multe vaccinuri administrate copiilor din întreaga lume conţin “celule Vero din rinichi de maimuţă” drept mediu de cultură pentru virusurile din vaccin. În 1992, Meyers şi colaboratorii săi au emis ipoteza (aceeaşi cu a lui Pascal) conform căreia este posibil ca virusul HIV să nu fie altceva decât virusul SIV, care s‑a adaptat omului (printr‑o mutaţie genetică). Este o ipoteză care devine, pe timp ce trece, tot mai plauzibilă, spune Goldberg (1992). "
Doctor, Christa Todea Gross