[antiecumenism]

În prealabil postat de UNNOOM

Vaccinul aproape a eradicat poliomelita...

"Primele epidemii de poliomielită au apărut în nordul Europei şi în SUA la jumătatea secolului XIX, apoi şi în alte tări din lume, şi au durat până la jumătatea secolului XX. Vaccinurile au fost introduse de abia în 1957, după dispariţa epidemiilor. Au reapărut apoi alte focare endemice şi epidemice, provocate de vaccinurile antipolio Salk şi Sabin.

Pentru datele statistice, se iau în considerare doar cazurile paralitice de poliomielită. Este logic să fie aşa, motiv pentru care toate graficele care arată evoluţia poliomielitei sau mortalitatea iau în calcul doar cazurile paralitice, nu şi pe cele uşoare, benigne, cu evoluţie spre vindecare în timp scurt.
În ambele zone epidemice (SUA şi Europa), frecvenţa bolii a început să scadă, în special indicele de mortalitate. S‑a mai înregistrat un “vârf”între anii 1945‑1954, când creşte incidenţa cazurilor grave de poliomielită.
Explicaţia cea mai plauzibilă este introducerea de noi vaccinuri în masă, în acea perioadă, ducând la aşa‑zisa “poliomielită provocată”. Se ştie că poliomielita poate fi provocată de diferite injecţii sau vaccinuri. Paralizii, asemănătoare cu cele din poliomielită, sunt provocate de intoxicaţii cu metale grele (mercur, plumb, arsen) sau de pesticide (DDT). Introducerea unor asemenea pesticide periculoase (DDT) în anul 1945 în SUA, şi apoi în întreaga lume, a provocat multe cazuri de paralizii şi alte afecţiuni grave (motiv pentru care s‑a decis retragerea lor), care au fost confundate cu poliomielita. Mulţi cercetători şi oameni de ştiintă au observat că leziunile provocate de poliomielită la nivelul măduvei spinării sunt practic identice cu cele din paraliziile provocate de aceste substanţe toxice. În renumitul Tratat de Medicină Internă a lui Harrison citim: “Paraliziile sunt adesea urmările intoxicaţiei cu metale grele, iar din punct de vedere clinic este foarte dificil de făcut o diferenţiere a acestora de poliomielită”. Este şi motivul pentru care, în trecut, multe cazuri de paralizii erau atribuite poliomielitei (după unii autori, majoritatea cazurilor de intoxicaţii cu pesticidul DDT care a dus la paralizii, au fost atribuite poliomielitei, ceea ce a dus la o statistică falsă) .

Epidemiile de poliomielită au dispărut înainte de introducerea vaccinurilor. Noi epidemii sunt provocate prin introducerea vaccinurilor. În Franţa scăderea cazurilor de poliomielită este tradusă printr‑o curbă descrescătoare, care atinge cel mai scăzut nivel (câteva sute de cazuri) în anii 1955‑1956, înainte de introducerea vaccinului Salk. Vaccinul antipolio este introdus în 1956, după care cresc brusc cazurile de poliomielită, curba înregistrând o creştere spectaculoasă (un alt “vârf”). În acest an, s‑a înregistrat un număr de 1.150 de cazuri de boală. În anul următor, se înregistrează 4.109 de cazuri. A fost nevoie de încă 6 ani (până în 1962) ca să scadă curba şi să revină la nivelul din 1956, înainte de introducerea vaccinului. Totodată, se constată că, după introducerea vaccinului, creşte din nou mortalitatea, repetându‑se ceea ce s‑a întâmplat şi în alte ţări, precum Anglia şi Brazilia, unde, deşi poliomielita era iniţial o boală destul de benignă, confundată adeseori cu o simplă angină acută, ea a devenit, din cauza vaccinării în masă, o boală soldată frecvent cu paralizii sau chiar cu decese. Începând cu anul 1962, curba revine la aspectul de dinaintea introducerii vaccinului. În 1970, în oraşul Niort, izbucneşte o epidemie de poliomielită gravă, cu paralizii, cu toate că a fost vaccinat un procent de 90% din populaţie, cu vârsta cuprinsă între 1 şi 32 de ani (conform declaraţiilor Autorităţilor Sanitare către revista Le Parisien Libéré din 13.XII.1969).


În Anglia mortalitatea provocată de poliomielită a început să scadă înaintea introducerii vaccinului antipolio. A existat un “vârf” în anul 1946, când s‑a introdus vaccinul antidifteric. Din acest an se raportează multe cazuri de poliomielită paralitică, până în 1950, când este oprită vaccinarea antidifterică. Poliomielita provocată de alte vaccinuri, inclusiv de cel difteric, este un fapt cunoscut şi dovedit de oamenii de ştiintă. În următorii 6 ani (1950‑1956), până la introducerea vaccinului antipolio, s‑a înregistrat o reducere drastică a cazurilor de boală. O dată cu introducerea vaccinului antipolio, a crescut din nou numărul de cazuri de poliomielită, ca apoi să scadă încet şi curba să revină, în 1960, la starea de dinaintea vaccinărilor. Făcând un studiu comparativ între cazurile de mortalitate date de poliomielită de dinainte şi după vaccin, ne‑am aştepta ca reducerea cazurilor să se facă proporţional cu creşterea numărului de persoane vaccinate, ceea ce nu s‑a întâmplat.
Dimpotrivă, în 1960 mortalitatea a crescut cu 72% , iar datele din anii 1961, 1962 şi 1963 arată un adevărat eşec al vaccinului: în loc să scadă, curba creşte uşor. Concluzia este că cel puţin mortalitatea dată de poliomielită nu a putut fi redusă de vaccin."


Dr. Christa Todea Gross