[Postelnicu]

Să luăm acum un exemplu concret: Ziua întâi (una) la Sfântul Vasile cel Mare. Citatul din Hexaimeron spune aşa:

"Şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă, zi una".

— Pentru ce n-a spus: "ziua întâi", ci: "zi una"? Doar era firesc să o numească: "ziua întâia", că avea să-i adauge ziua a doua, a treia, a patra, pentru că era în fruntea celor care vin după ea.
A spus "una",

a) sau pentru că voia să determine măsura zilei şi a nopţii, unind timpul zilei şi al nopţii, ca să se plinească durata celor douăzeci şi patru de ore ale unei zile care cuprinde negreşit şi ziua şi noaptea, încît chiar dacă din pricina schimbărilor mersului soarelui se întîmplă ca o zi să aibă mai multe ore ca cealaltă, totuşi durata celor două, a zilei şi a nopţii, să se înscrie în timpul destinat lor; ca şi cum Moisi ar fi spus: "zi una"este durata unei zile, măsura celor douăzeci şi patru de ore;

b) sau pentru că învârtirea cerului de la un semn pînă la acelaşi semn se face într-o singură zi, încît ori de cîte ori este seară şi dimineaţă în lume, potrivit învârtirii soarelui, această învârtire nu se face în mai mult timp, ci atît cit se împlineşte durata unei zile;

c) sau mai adevărată este explicaţia transmisă în cuvintele cele de taină, că Dumnezeu, Cel Ce a făcut timpul, a pus timpului măsuri şi semne: durata zilelor; şi măsurând timpul cu săptămâna, porunceşte ca săptămâna să se învârtă mereu în ea însăşi, pentru a număra mişcarea timpului; iar pe săptămână să o împlinească "ziua cea una" întorcându-se spre ea însăşi de şapte ori; şi această întoarcere este în formă de cerc, că începe dintr-un punct şi se sfârşeşte în acelaşi punct. Aceeaşi însuşire o are şi veacul; se întoarce spre el însuşi şi niciodată nu se sfârşeşte. Aceasta este pricina că începutul timpului n-a fost numit de Scriptură "ziua întâia", ci: "zi una" ca şi din numirea ei să i se vadă înrudirea cu veacul. În chip propriu şi natural, ziua întâia a fost numită "una" pentru a arăta unicitatea veacului; că veacul nu are părtăşie cu altceva. Dacă Scriptura ne vorbeşte de "multe veacuri" şi în multe locuri vorbeşte de "veacul veacului" şi de "veacurile veacurilor", dar nici în acele locuri "veacul" nu este numărat cel dintâi, cel de al doilea, nici cel de al treilea; în acele locuri ni se arată mai degrabă deosebiri de situaţii şi de felurite lucruri, dar nu circumscrieri, sfârşituri şi succesiuni de veacuri. Că spune Scriptura: "Ziua Domnului cea mare şi luminată"; şi iarăşi: "Pentru ce căutaţi ziua Domnului? Aceea este întuneric şi nu lumină". Negreşit "întuneric" celor vrednici de întuneric. Scriptura cunoaşte şi ziua cea neînserată, cea continuă, cea fără de sfîrşit, pe care psalmistul a numit-o "a opta", pentru că se află în afara acestui timp săptămânal. Încît fie de zici "zi", fie de zici "veac", vei exprima aceeaşi idee. Dacă ai numi "zi" starea aceea, una este şi nu multe; iar dacă ai numi-o "veac", unul este şi nu multe. Aşadar Scriptura, ca să ducă mintea noastră spre viaţa ce va să fie, a numit "una" icoana veacului, pârga zilelor, pe cea de o vîrstă cu lumina, sfânta duminică, cea cinstită cu învierea Domnului." (continuare...)