[eliza-georgiana]

În prealabil postat de Sergiu_B

:). Asa cum am mai specificat, afirm ca as prefera sa merg in iad nu pentru ca sunt eu nedreptatit, nu pentru ca ma cred eu mai destept decat Dumnezeu. Ci din compasiune pentru sufletele pedepsite cu suferinte pentru eternitate, din solidaritate. N-are nimic de a face cu mandria, dimpotriva, din iubire pentru toata faptura.

Iată piatra de încercare!! Iubirea, mila şi compasiunea (solidaritatea) faţă de suferinţa altuia!! Este foarte trendy cuvantul acesta “iubire” sau “dragoste”, încat deja credem că stim mai toate despre dragoste şi iubire. Este o provocare foarte mare pentru ca, tot văzându-ne în postura de compatimitori sau solidari de la distanţă, riscam să ne imunizam sensibilitatea faţă de astfel de situatii şi faţă de cei aflaţi în suferinţe.

ai vazut in pilda bogatului nemilostiv ca desi ajuns in iad, acesta nici macar nu vroia sa vorbeasca cu Lazar, desi i s-a permis sa-l vada in Sanul lui Avraam, dar bogatul s-a tinut tot mandru, chiar si in iad!! si s-a rugat de Avraam sa-i trimita pe cineva sa-l racoreasca!! chiar in fata evidentei tot n-a considerat de "demnitatea" lui sa i se adreseze lui Lazar, desi vedea cinstea ce primise pentru patimile lui!! mie mi s-a parut cutremuratoare scena!

Ne place sa credem sa suntem milosi si solidari, dar dacă am fi un pic sinceri cu noi însine, am putea observa ca iubim mai mult ipotetic pe aproapele nostru! In realitate l-am prefera sa fie cat mai departe, motiv pentru care ar trebui să recunoastem ca dragostea noastră nu se probeaza. Este chiar ipocrita! Cât de solidar te mai simţi??
Mantuitorul vorbeste cu tot dinadinsul despre cel de langa noi si ne cere pe acesta sa-l avem în vedere inainte de orice. De cele mai multe ori, pe cel de langa noi, cu nevoile sau necazurile lui, poate mai mici decat cele pe care le vedem la stiri, nu ne este la indemana a-l ajuta. Spre el ne cheama, de fapt, Mantuitorul Hristos sa luam aminte, spre cel de langa noi, nu spre cel de la distanta, pe care nu-l putem ajuta. Şi noi o facem??
Nu prea... pentru că gasim foarte multe justificari de a nu fi solidari, de a nu arata prea multă compasiune, de a nu arată prea multa dragoste şi ajutor. De ce? Pentru că cel de langa noi, de foarte multe ori ne irită, ne deranjeaza, are chiar revendicari la adresa noastra, are şi nedreptatiri. În fapt, omul cand este aproape de noi, ne şi enerveaza. El ne este foarte drag cand este departe, pentru că nu ne cere mare lucru sau dacă ne cere, neputand noi să-l ajutam, compasiunea, solidaritatea atât de trâmbiţată, pare a fi suficientă.

Şi ne întoarcem ca într-un cerc vicios la problema de fond… mândria şi iubirea de sine pătimaşă!!
In locul tau n-as fi asa grabita in afirmatii compatimitoare