[Mihailc]

Întrucât Cătălin s-a grăbit din nou să comenteze pe lângă subiect, folosindu-se de fragmente din textul unui mitropolit grec a cărui zel critic devansează inacceptabil competenţele sfinţiei sale în materie de "neopatristică", o să transcriu mai jos un material sintetic despre concepţia teologilor incriminaţi cu atâta ignoranţă de oameni care, într-un fel sau altul, sunt roade ale ostenelilor acelora de a scoate ortodoxia de sub hipnoza scolastică în care se complăcea la un moment dat.
Amintesc doar aici faptul că părintele Dumitru Stăniloae este unul dintre pionierii neopatristicii alături de alte nume grele ale teologiei ortodoxe a secolului XX, parte din ei ctitori ai renaşterii Athos-ului începând cu ani '60 ai veacului amintit.

"Dacă Vechiul Testament este istoria unui popor care primeşte de la Dumnezeu o Lege, interpretată prin individualităţile harismatice ale profeţilor, Noul Testament este istoria unei Persoane care întrupează Harul şi Adevărul, a cărui autorevelare are loc într-o comunitate care este Corpul său mistic. Ca atare, în Hristos, Dumnezeu nu mai vorbeşte Bisericii din afara ei, precum comunica cu Israel prin profeţi, ci fiind prezent în ea prin Duhul Sfânt, identificarea liturgică între Hristos şi Trupul Său eclezial interzicând orice putere asupra Adevărului şi Poporului lui Dumnezeu, şi permiţând doar o autoritate de mărturie şi slujire în interiorul, nu deasupra Adevărului şi Bisericii care nu poate fi condusă decât de Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, în respectul permanent al libertăţii persoanelor şi credinţei. Biserica nu poate avea putere asupra Adevărului, mai ales când Acesta este o Persoană, dar poate da mărturie despre El şi să se pună la dispoziţia Acestuia. Predica apostolilor fixată ulterior în Scriptură e şi ea doar o mărturie autorizată despre Adevărul Hristos Cel Înviat prezent permanent în mod liturgic în Biserică prin Duhul Sfânt. Episcopii şi sinoadele confirmă şi apără de erezii credinţa apostolică, nu definesc credinţa şi Adevărul în sine, ci exprimarea ei corectă; ele menţin şi exprimă permanenţa şi continuitatea în timp (succesiune, tradiţie) şi spaţiu (sinoade) ale Bisericii în Adevăr şi Iubire. Cele două concepţii diferite despre Biserică şi autoritate în Răsărit şi în Occident sunt rezultatul a două antropologii teologice divergente: capapadocian-palamită şi augustiniană. Occidentul augustinian are o viziune pesimistă despre om: intrinsec păcătos şi supus erorii, el primeşte de la Dumnezeu o autoritate exterioară infailibilă- papă, conciliu, Biblie- care ţine, vicariant şi legalist, locul lui Dumnezeu şi care-I garantează adevărul ferindu-l de orice îndoială, conducându-l în disciplină şi supunere spre Dumnezeu. În Răsărit fiecare credincios este chemat să crească în Duhul Sfânt în aşa fel încât să facă el însuşi experienţa Adevărului, Care e Duhul Sfânt Însuşi, participând la El şi devenind o manifestare şi o mărturie personală vie înaintea lumii a acestui Adevăr care este Duh şi Libertate. Această concepţie exclude fideismul orb şi implică participarea liberă, dar responsabilă, a tuturor la Adevăr şi, ca atare, caracterul auxiliar al autorităţii în Biserică. Biblie, Tradiţie, episcopi, sinoade nu ţin locul unui Hristos absent, ci exprimă prezenţa Lui liturgică şi personală vie – o prezenţă paradoxală, reală dar şi aşteptată încă – a cărei experienţă duhovnicească e scopul vieţii în Hristos al tuturor credincioşilor. În Biserică Adevărul nu depinde de niciun criteriu ori autoritate infailibilă, ci este în Duhul Sfânt o autoritate accesibilă mereu în comuniunea Bisericii în întregul ei. Adevărul viu este propriul Său criteriu şi n-are nevoie de criterii exterioare de asigurare, cum s-a întâmplat în Occident, unde s-a simţit mereu nevoia unor cadre de securitate: papalitatea, magisteriul, Biblia. O evoluţie similară se poate observa însă şi în teologia de şcoală ortodoxă, unde sinoadelor, mai ales Sinoadelor Ecumenice, li se atribuie ex sese infailibilitatea şi autoritatea unei adevărate papalităţi colective, iar Tradiţia a devenit un depozit de doctrine complementar celui al Scripturii."