Citat:
|
În prealabil postat de ;482233
Doamne ajuta!
Cum sa-I inchin Domnului orice fapta buna asi dori sa o fac? Pur si simplu spun: Doamne, eu asi vrea sa fac asta, fie voia Ta? De unde stiu ca gandul pentru fapta buna vine de la cel rau sau de la Dumnezeu?
Eu de exemplu daca fac un bine, il fac nu spre slava mea desarta de ex, ci incercand cu ajutorul lui Dumnezeu, sa-l fac in ascuns... Dar, de foarte multe ori, fara sa vreau, ma mandresc in sinea mea pentru asta... Asta inseamna ca toate faptele mele bune au fost dirijate de cel rau?
Daca de ex vreau sa fac o fapta buna in fiecare zi, ca sa aflu mila la judecata, asta inseamna ca acest gand vine de la cel rau? Ce sa facem noi cei mandri, care inca nu am ajuns la masura smereniei, atunci cand vrem sa facem fapte bune? Nu vor fi deloc primite de Dumnezeu? Stiu ca trebuie sa spunem cu smerenie Domnului ca nu am putut sa facem mai mult, dar uneori, nu pot spune asta din toata inima...
|
Sunt niste intrebari f profunde care ti le pui
Acestea arata deja ca ai inteles spiritul Evangheliei , adica consideri ca o fapta aparent buna ,daca e urmata si numai de gandul repetarii sale in creier,deja a luat plata mandriei .
Cred ca sunt 2 masuri aici
Una la care ajung sfintii ,si care consta in controlul gandurilor tale,si alungarea imediata a tentatiei de a te gandi la binele facut,de a lasa ratiunea sa disece fapta ta. Asta inseamna identificarea din fasa a gandului viclean ,si alungarea sa
A doua cale ar fi gandul la celalalt,retrairea nevoii lui. Daca nevoia lui se reproduce cu acuitate in tine ,atunci vei face fapta aceea pentru EL nu pentru TINE. Vei simti mila fata de EL,intelegere si compasiune fata de EL ,nu vei face fapta din obligatie. Se va implini astfel conditia ca fapta sa vina din adancul sufletui ,si nu din calcul.
Oricum tu ai parcurs deja cel mai important pas: ai constientizat problema .
Poate va lua multi ani sa ajungi sa o si rezolvi ,dar intotdeauna te va calauzi macar sa iti stii statusul. Adica orice as face ,daca nu fac din tot sufletul,e ca si cum nu as fi facut-o pentru Dumnezeu.
Iar la intrebarea daca Dumnezeu primeste astfel de fapte ,da, le primeste imperfecte, le arde in creuzetul smereniei noastre,si faureste astfel desavarsirea in noi.