"Avea un chip foarte frumos. Închipuiți-vă un om mai în vârstă, roșcovan la față și cu barbă albă și părul alb, cu plete pe lângă cap. Și, așa cum era el, sufletesc și duhovnicesc, permanent avea expresia unei bucurii lăuntrice - o bucurie care i se vedea în afară. Starea sufletească a omului totdeauna se reflectă în afară. Și ortodoxia noastră arată că viața interioară se transpune în afară. (...)
Era omul care nu făcea pauză, era neîntrerupt în viața duhovnicească. Omul care s-a convertit ca Sfântul Apostol Pavel la credință, dintr-un om necredincios cum era - un fiu de boier, care avea pământ mult, vreo 300 de hectare, avea două blocuri cu 12 etaje în București, avea avion propriu... Un om care a studiat foarte mult, avea o capacitate intelectuală imensă. Nici nu găsesc cuvinte ca să pot exprima și nici nu știu exact capacitatea lui reală, pentru că era un om deosebit - nu avea adversar în orice discuție, în orice fel de convorbire, în orice manifestare religioasă... Nu avea atuncea Patriarhia atâtea cărți câte avea Daniil Tudor: vreo 6000 de volume - am auzit, nu le-a numărat nimeni. Avea și în București, avea și la Câmpulung, avea și la mănăstire, el știe pe unde mai avea cărți date ca oamenii să se folosească. Cunoștea vreo cinci limbi străine și citea toate cărțile, și era omul care se ocupa pentru cinstea și lauda lui Dumnezeu, permanent. Acesta era singurul lui scop...
Trimitea Partidul Comunist așa-ziși oameni de cultură să îl combată. Și, așa cum veneau ei la mănăstire, plecau schimbați! Discuțiile porneau social, politic și religios, și dogmatic, dar și național - și pe toți îi convertea. Pe toți! Nici unul nu s-a dus cum a venit. Ceea ce i-a enervat pe comuniști, și l-au arestat și l-au condamnat vreo douăzeci de ani, fără motiv penal. Și a făcut pușcărie, și la
Aiud și-a sfârșit viața lui pământească și a ajuns în Ceruri - pentru că a fost cel mai persecutat dintre toți deținuții.
Era omul care n-a cedat absolut nimic în ceea ce privește credința. Comuniștii aveau tendința asta în închisori, mai ales la deținuții politici, să îi îndepărteze de Dumnezeu și de credință. Părintele Daniil nu a acceptat niciodată lucrul acesta, și a fost foarte dur în răspunsuri și peste tot, ceea ce i-a atras ura și dușmănia față de el. În fiecare zi scria de el că a luat bătaie. Și, când a venit Decretul pentru eliberarea deținuților politici, atunci l-au omorât. Așa a spus acolo comandantul: ”Daniil Tudor nu trebuie să scape, trebuie să-l omorâm!”. I-au scos dinții de viu din gură, l-au bătut până l-au lăsat jos la pământ - așa am auzit, că i-ar fi băgat un par în cap și, după aceea, Dumnezeu știe ce au făcut cu el... la groapa comună, sfinte moaște..."
http://www.fericiticeiprigoniti.net/...mucenic-daniil
Cine doreste sa afle mai multe:
http://www.fericiticeiprigoniti.net/...gului-romanesc
http://www.fericiticeiprigoniti.net/...-prietenul-meu