[Mihailc]

Bogdan, reacţia superficială la o simplă reflecţie asupra episcopatului poate deschide o adevărată "cutie a Pandorei" cu date surprinzătoare legate de fidelitatea ortodoxiei actuale faţă de Tradiţie, precum şi acumulările ei discutabile în domeniul logisticii liturgice din perioada bizantină medie şi târzie.
Este o discuţie lungă şi complexă, din care spicuiesc doar câteva repere, posibil utile, pentru o aprofundare ulterioară.
Veşmintele arhiereşti folosite în uzul cultului ortodox de astăzi s-au impus în perioada captivităţii monotelite a Bizanţului, treptat, şi au rămas aşa după restabilirea temporară a ortodoxiei, din cauza cunoscutului ataşament romeic faţă de formele consacrate ale tipicului. Cum, după monotelism, au urmat la scurt timp cele două perioade tulburi ale crizei iconoclaste în Biserică, abuzurile cezaro-papiste ale episcopatului au scăpat vigilenţei critice ale teologilor harismatici şi au rămas aşa până astăzi.
Trebuie spus aici că episcopatul reprezintă o slujire capitală a Bisericii, în exerciţiul căreia sunt mobilizate calităţi şi aptitudini duhovniceşti excepţionale. Aflat în permanenţă la intersecţii de contrarii, episcopul este, în portretul ideal, un performer al dreptei socoteli, capabil să împace în Duhul Sfânt tendinţe cel mai adesea ireductibile: puterea şi smerenia, iconomie şi acrivie, pedepeapsa şi iertarea etc. Textul scripturistic care arată modul de lucru al episcopului se găseşte în 1Corinteni 9: 16-23): "Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti! Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţată. Care este, deci, plata mea? Că, binevestind, pun fără plată Evanghelia lui Hristos înaintea oamenilor, fără să mă folosesc de dreptul meu din Evanghelie. Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi; cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, deşi eu nu sunt sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege; cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără lege, deşi nu sunt fără Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce n-au Legea; Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş la ea".
Prin urmare, episcopul este un maestru al adecvării la public, la mediu, la condiţii, fără ca aceste acomodări circumstanţiale să-i pună în criză nici autoritatea harismatică, nici condiţia de slujitor al tuturor întru smerenie şi iubire nefăţarnice. Experienţa confirmă faptul că prin biruinţa unei persoane în acestă slujire eclezială Biserica se îmbogăţeşte cu sfinţi cu mare putere de mijlocire şi dăruitori ai harului Duhului Sfânt de care aceştia s-au împărtăşit din plin. Dintr-o listă bogată e suficient să amintim aici de Sfântul Nicolae a Mirelor Liciei, sau, mai recent, Sfântul Nectarie din Eghina şi Sfântul Ioan Maximovici.
Ar mai fi multe de spus dar deja m-am întins cam mult.