Nu dori să fi stimat și iubit de oameni cu deosebire, că aceasta se cuvine numai lui Dumnezeu care n-are Luiși asemănare. Nu dori a avea întâiul loc în inima ta cuiva, că aceasta se cuvine să fie închinată numai lui Dumnezeu; nici altul să cuprindă în inima ta locul acesta ci Hristos să-l cuprindă în tine și-n tot omul bun.
În vremea ispitelor să nu părăsești mănăstirea ta, ci suferă cu vitejie valurile gândurilor și mai ales pe cele ale deznădejdii și ale moleșelii. Căci așa fiind probat cu bun rost prin necazuri, vei dobândi o nădejde și mai întărită în Dumnezeu. Iar de-o vei părăsi, te ve afla neprobat, lipsit de bărbăție și nestatornic.
De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu,
să nu lași nici pe fratele tău să se culce întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci scârbit împotriva lui, ci "mergi și te împacă cu fratele tău" și venind adu lui Hristos, cunoștință curată prin rugăciune stăruitoare, darul dragostei.
Nu da urechea ta limbii celui ce defaimă, nici limba ta urechii iubitorului de ponegrire, ascultând sau grăind cu plăcere cele rele împotriva aproapelui, ca să nu cazi din dragostea dumnezeiescă și să te afli străin de viața veșnică.
Nu primi bârfa împotriva părintelui tău, nici nu-l încuraja pe cel ce-l necinstește pe el ca să nu se mânie Domnul pentru faptele tale și să te stârpească din pământul celor vii.
Închide-i gura celui ce bârfește la urechile tale, ca să nu săvârșești păcat îndoit împreună cu acela: pe tine obișnuindu-te cu patima pierzătoare iar pe acela neoprindu-l de a flecări împotriva aproapelui.
Să nu lovești vreodată pe vreunul din frați, mai ales fără pricină și fără judecată, ca nu cumva, nerăbdând jignirea, să plece și să nu mai scapi niciodată de mustrarea conștiinței, aducându-ți (aminte) pururea întristarea în vremea rugăciunii și răpindu-ți mintea de la dumnezeiasca îndrăznire.
Să nu suferi bănuieli, sau măcar oameni care îți aduc sminteli împotriva altuia. Căci cei ce primesc smintelile în orice chip, față de cele ce se întâmplă cu voie sau fără de voie, nu cunosc calea păcii, care duce prin dragoste la cunoștința lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.
Încă nu are dragoste desăvârșită cel ce se mai ia încă după părerile oamenilor. De pildă pe unul iubindu-l și pe altul urându-l pentru pricina aceasta sau aceea; sau pe același odată iubindu-l, altădată urându-l, pentru aceleași pricini.
Oamenii se iubesc unii pe alții, fie în chip vrednic de laudă, fie în chip vrednic de ocară, pentru cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubește cel virtuos pe toți, atât pe cel virtuos cât și pe cel ce încă nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc părinții pe copii și invers; sau pentru slava deșartă, cum iubește cel slăvit pe cel ce-l slăvește; sau pentru iubirea de argint, cum iubește cineva pe cel bogat pentru a primi banii; sau pentru plăcere, ca cel ce-și slujește stomacul și cele de sub stomac. Dragostea cea dintâi este vrednică de laudă, a doua este mijlocie, celelalte sunt pătimașe.
Dacă pe unii îi urăști, pe alții nici nu-i iubești, nici nu-i urăști, pe alții iarăși îi iubești dar potrivit, și în sfârșit pe alții îi iubești foarte tare, din această neegalitate cunoaște că ești departe de dragostea desăvârșită care cere să iubești pe tot omul la fel deopotrivă.
Dragostea ne face să iubim pe Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor, și aceasta nu se poate decât numai prin lepădarea de sine și de toate. Fiecare din voi dacă se leapădă de tot ce are, nu poate să nu fie Mie ucenic. "Iată acum ce este bun sau ce este frumos, fără numai a locui frații împreună", că întru aceasta a făgăduit Domnul viața de veci.
Deșertăciunea deșertăciunilor
Fie de-a cunoaște toată Biblia pe de rost, precum și toate pildele înțelepților, la ce-ți folosește de n-ai dragostea lui Dumnezeu și Harul Lui. Toate sunt deșertăciuni, afară de a iubi pe Dumnezeu și de a sluji numai Lui.
Înțelepciunea de mai sus este să năzuiești la Împărăția Cerurilor, disprețuind lumea.
Deșertăciunea este așadar, a umbla după bogățiile cele pieritoare și a nădăjdui în ele; deșertăciune este a nădăjdui la slavă și a te ridica la locuri de frunte; deșertăciune este a merge după dorințele trupului - și-a pofti acele lucruri care, într-o zi, pedeapsă grea îți vor aduce; deșertăciune este a dori o viață lungă - și a nu te gândi ca să trăiești cum se cuvine; deșertăciune este a cugeta numai la viața de acum, fără să cugeți la ceea ce va veni după ea; deșertăciune este a te lipi la ceea ce atât de repede trece, - și a nu te grăbi către bucuria, cea care sfârșit nu are.
Fie de-aș avea toată știința lumii, dacă n-am dragoste la ce-mi folosește aceasta în fața lui Dumnezeu care mă va judeca după fapte.