Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
Ce o face pe fata frumoasa sa semene pretutindeni necazuri subjugandu-i pe toti barbatii care-i ies in cale? Sigur nu e vorba de instinctul ei sexual, deoarece asemenea fete sunt deseori frigide din punct de vedere sexual. Este trufia. |
Referitor la teoriile atribuirii (atribuim o explicatie sau alta unui fenomen, unei intamplari etc.), exista in literatura de specialitate a analizei tranzactionale un caz celebru pe care gasesc folositor sa il evoc aici.
(Cu scuzele de rigoare ca prin aceasta prelungesc, cu un ultim gest sper eu, lungul periplu offtopic al ultimelor zile. Si rog cu aceasta ocazie sa revenim, pe cat este posibil, la frumosul si folositorul topic deschis de Pelerin cu ceva vreme in urma.)
Intr-unul din articolele sale, analistul tranzactional Eric Berne prezinta povestea (scenariul de viata si decizia) unei tinere care solicita terapie psihologica pentru urmatoarea situatie: desi dotata intelectual si cu studii avansate in plan academic, tanara si frumoasa femeie isi petrecea timpul liber prin baruri, imbatindu-se crita si ademenind barbati necunoscuti -
"ca sa semene pretutindeni necazuri subjugandu-i pe toti barbatii care-i ies in cale".
Din pacate, nu numai alcoolismul, timpul si energia si banii cheltuiti etc. etc. erau problema ei ci, pe langa aceste neajunsuri serioase, tanara solicita terapie pentru faptul ca nu reusea sub nici o forma sa infiripeze o relatie stabila cu un barbat. Nu reusea sa iubeasca si sa se lase iubita cu adevarat. Ea practica un joc dubios si complex in care i se parea ca obtine satisfactie (morbida, desigur) umilindu-i pe barbatii care o placeau si/sau o doreau. Desi era atrasa de unii barbati, pe care i-ar fi dorit eventual ca sot si tata al copiilor lor, tanara facea ce facea si sfarsea inevitabil in postura femeii frumoase care te-a sedus si ti-a tras clapa...
Incepuse sa se gandeasca la casatorie, tot mai insistent, insa realiza tot mai clar ca mariajul devine o problema care o depaseste, parind imposibil de solutionat.
Ce era de facut?
(Fac o paranteza acum si afirm ca, dupa opinia mea, in aceasta poveste de viata gasim un bun prilej pentru a vedea o alternativa explicativa si curativa la demersul terapeutic duhovnicesc. Nu pentru a minimaliza in vreun fel terapia duhovniceasca, pe care o consider fara egal, si nici pentru a pune semnul de echivalenta intre mantuire si corelatele ei (credinta, practica unei vieti crestine, spovedanie, post si rugaciune etc.), pe de o parte, respectiv depasirea unei grave problematici psihologice abordabile prin psihoterapie, pe de alta parte. Spun doar ca acest caz ilustreaza bine alternativa explicatiilor si interventiilor cu mult folos sufletesc, care se pot conjuga la momentul potrivit cu indreptarea deplina a vietii prin terapie duhovniceasca in Sfanta Biserica.)
Deocamdata tanara femeie solicita ajutor terapeutic iar analiza, diagnoza si terapia sufleteasca nu se fac prin raportare la mandrie, aroganta, trufie si orice altceva de acest fel, ci prin apelul la o serie de fapte, de intamplari si de ecouri sufletesti: rana, durerea insuportabila, teroarea, precum si solutia de salvare in extremis a unui copil torturat de parintii sai, in speta de tata.
Cu finetea, blandetea si priceperea terapeutului de mare clasa (in fond un om care se pricepe sa si practice ajutorul sufletesc, nu doar sa il declare), Eric Berne (parintele analizei tranzactionale) reuseste in colaborare cu tanara femeie sa dea la o parte valul sau zidurile succesive ale autoapararii pe care le ridicase fetita abuzata si traumatizata.
Astfel, cei doi parteneri ai vindecarii afla/redescopera ca in copilarie fetita asistase de nenumarate ori la intoarcerea tatalui sau acasa, beat crita fiind, care le batea salbatic pe mama si pe fetita apoi o siluia pe mama in fel si chip sub ochii copilei sau in camera invecinata.
Supusa acestui tratament oribil, cosmaresc, fetita de atunci, indurerata peste masura de supliciul indurat de mama ei, hotaraste cu mintea ei de copila ca, atunci cand va deveni femeie, sa se razbune pe tatal ei prin intermediul altor barbati (deveniti un fel de substitut al tatalui). De ce o astfel de "solutie"? Din numeroase motive care tin de puterile limitate ale sufletului unui copil terorizat, dar si pentru ca fetita intelesese ca ceea ce era de fapt rau si chinuitor in viata lor de familie era faptul ca tata era barbat. Adica, in mintea copilei torturate (UNDE GASIM AICI MANDRIA SI CELELALTE?), asa cum vazuse ea in mod practic, barbat e cel care batjocoreste si chinuieste pe copii si pe mame.
Din acest motiv (evident bine pitit in inconstientul chinuit al copilei, intrucat mentinerea in constiinta a episoadelor traumatizante face imposibila supravietuirea) al unei reparatii simbolice a chinului mamei sale si al sau personal, peste ani tanara femeie adopta un comportament adecvat care sa o ajute sa isi atinga tinta: ii batjocoreste pe barbatii intalniti, pedepsindu-i in fel si chip, cu toate consecintele inevitabile (unii dintre ei nu reactionau prea frumos la un astfel de tratament dezamagitor, de genul tras pe sfoara sau inselarea asteptarilor/promisiunilor).
Irationalitatea "solutiei"copilei este evidenta pentru noi acum, insa pentru copilul acela aflat in respectiva situatie de viata, orice altceva nu a parut a fi eficient in planul adaptarii si supravietuirii.
In astfel de situatii, consider ca morala, etica si virtutile nu mai sunt operante: cand voim astfel de lucruri minunate trebuie sa avem grija MAI INTAI ca omul de la care le cerem sa nu cumva sa fie un (fost) copil torturat in chip bestial de proprii parinti. Sau un om pe care il terorizam noi insine, fie si din intentii nobile.
Asadar in acest caz atribuirea cauzelor si mecanismelor care au generat comportamentul distructiv si autodistructiv al femeii nu a vizat nici mandria nici suratele ei, ci s-a limitat la "simpla" lume a functionarii afective si volitionale a unui copil traumatizat.
Rezultatul unei astfel de abordari a fost cu totul remarcabil, tanara reusind sa isi depaseasca, treptat, decizia infantila care o insotise ani la rand si descoperind alternative mai mature de a face fata vietii.
Despre relatia ei cu Biserica nu cunosc amanunte.
Am dorit doar sa arat, prin intermediul unei povesti celebre in domeniul analizei tranzactionale, ca noi crestinii putem avea in vedere o bogatie mai mare de alternative interpretative si explicative, care sa ne ajute sa facem loc in viata noastra concreta virtutilor pe care le pretuim si le dorim atat de mult: dragostea, intelepciunea, discernamantul, smerenia...
Iar acum, tot ce imi doresc eu unul, ar fi sa reusim sa ne intoarcem la topicul atat de generos initiat de Pelerinul nostru drag. Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne lumineze pe fiecare in parte si pe toti impreuna! AMIN+