View Single Post
  #8  
Vechi 22.11.2012, 09:54:20
neica_nimeni2's Avatar
neica_nimeni2 neica_nimeni2 is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 20.11.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 19
Post Evoluționimul teist este erezie!

La întrebarea din titlul topicului s-a răspuns aici http://www.ortodoxiatinerilor.ro/ind...-este-o-erezie cu argumente convingătoare, după care a urmat dezbaterea pro și contra.

Întrucât ne aflăm pe forumul crestinortodox.ro, credem că aici trebuie expus și susținut punctul ortodox de vedere, cuprins în învățătura Bisericii despre viață: apariția ei, locul, momentul, cauza, scopul, sensul, modul. Această învățătură este revelată de Dumnezeu și primită de om.

Întrucât există un singur Dumnezeu, El dă o singură revelație, dar ea este dată pe două "căi": Sfânta Scriptură (proorocii și Apostolii) și Sfânta Tradiție (Sfinții Părinți și scriitorii bisericești)
Creștinii ortodocși trebuie să le cunoască, creadă și mărturisească pe acestea, și să respingă tot ceea ce contrazice această învățătură revelată.

Învățătura revelată poate fi numită "dreapta credință" și conține ceea ce la modul general se cheamă "dogme".

Abaterea de la învățătura ortodoxă se cheamă eterodoxie, sau kakodoxie și conține ceea ce la modul general se cheamă "erezii".

Ereziile majore au fost osândite la cele Sfinte 7 Sinoade Ecumenice. În afara acestora pot exista o sumedenie de erezii care nu au făcut obiectul acestor Sinoade, și, ca atare nu au fost definite și osândite formal.

Pentru unii acest lucru echivalează cu faptul că, cel puțin deocamdată, ele pot fi considerate teologumene, sau cel puțin opinii teologice.

La fel stau lucrurile și cu dogmele: se insistă uneori în același mod, că doar cele formulate la Sinoade au acest statut, restul învățăturilor din Scriptură și Tradiție având o tratare liberă, fluctuantă și negociabilă, supusă dezbaterilor și revizuirilor, cel puțin până la întrunirea unui nou Sinod, care să fie cel puțin "pan ortodox"

Aceste opinii menționate nu sunt ortodoxe, Biserica a considerat că Scriptura și Părinții trebuie, așa cum s-a spus, primiți ca fiind purtători unor adevăruri de credință insuflate de către Duhul Sfânt.

Învățătura științei de azi despre viață - biogeneza, biologia - este în contradicție flagrantă și radicală cu învățătura Bisericii, lucru ce poate fi probat cu ușurință atunci când ele sunt puse în paralel.
Dar, întrucât știința este atee și s-a scos singură în afara Bisericii, s-ar putea cumva, mai mult sau mai puțin, ignora ereziile ei.

Problema apare atunci când aceste "erezii științifice" pătrund în BIserică, amestecând ereziile și viziunea lor alternativă și atee cu revelația dumnezeiască. În acest caz se poate vorbi de erezie, și nu numai vorbi, ci și combate și mărturisi lepădarea ei.

Este cazul evident al hibridului numit "evoluționism (creaționist)" teist.