În prealabil postat de iustin10
Foarte folositoare pt mine postarea dv,really.
Adica atitudinea fata de ceilalti ,trebuie sa plece din iubire,caci acesta e punctul convergent unde se intalnesc cautarile personale ale mintii, cu aspiratiile sufletului ,cu stiinta de a ne comporta cu ceilalti,cu binele celorlalti,si cu Dumnezeu.
Credinta si regula se inatalnesc ambele in iubire.
Probabil ca alti frati de pe forum ,ar zice ca iubirea nu e ceva la care se ajunge asa usor,bineinteles calauziti de lectura patristica.
Totusi ,trebuie sa urmam intreaga lupta a despatimirii indicata de calea parintilor?
Sau putem incepe sa iubim chiar de maine ? Ma refer la iubirea asta partiala si mica (caci nu suntem desavarsiti si suntem f departe de ce ar trebui sa facem ) , dar reala, care ne sta in putinta ,si cu gandul in permanenta la Hristos.
Sau iarasi vreau prea mult ? Oare nu putem vorbi de iubire pina nu primim harul ,ca sa incepem lupta cu noi?
Oare nu putem ,in paralel sa inaintam pe acest drum al credintei,cu iubirea asta mai mica care o avem ( sa facem bine,sa ajutam pe ceilalti , sa nu facem observatii rautacioase etc) ,pina sa ajungem la iubirea cea adevarata calauziti de calea Bisericii ?
Pentru ca pentru unii,drumul catre Biserica e f simplu si il fac cu rapidictate,pentru altii insa e f lung . Oare in acest timp nu trebuie sa iubim ,bineinteles in numele Domnului, nu cu dragostea aceea care tine de fire?
P>S> Va rog sa nu intrati in disputa cu bietele mele intrebari si cautari. Nu ma declar detinatorul adevarului si oricand sund gata sa imi reconsider punctele de vedere,eu vreau sa ma gasesc , sa aud opinia altora ,sa o inteleg, nu sa arat altora ce destept sunt .
|