Alte asemenea citate si marturii:
Contemporan - ba chiar frate duhovnicesc - cu Sf. Nicodim Aghioritul il avem pe Atanasie de Paros:
„Și oarecare cuprindere împrejur este cerul a tuturor zidirilor celor văzute și nevăzute. Că înlăuntrul lui se cuprind și puterile îngerilor cele înțelegătoare și toate cele simțite, stelele și toate celelalte, împreună cu care și însuși pământul, care este ca un punct și centru către toată lumea. …Căci cu adevărat, sau sferă, sau în chipul sferei, întru care se zice că este și petrecerea fericiților. A căruia partea cea mai de sus este rotocolul lui cel despre toate părțile, iar cea mai de jos este mijlocul, unde cum că și pământul ca un centru șade nemișcat, și înțelepții cei de afară de demult învață și dumnezeiasca Scriptură de asemenea.”
Iar, in secolul XVI (dupa Copernic):
Culegeri din Actul Sinodal al Sfântului și Marelui Si¬nod, ce s-a adunat întru Numele Domnului și Dumnezeului și Mân¬tuitorului nostru Iisus Hristos în Biserica Prea Sfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și prea Fericitei pururea Fecioarei Măriei, cea numită «Mângâierea» în Constantinopole, la anul Mântuirii 1583 noiembrie în 20, sub președinția Prea Fericitului Papă și Patriarh al Alexandriei Silvestru, dimpreună și cu alți mulți Prea Sfințiți Arhierei ai Sfintei Biserici Răsăritene.
„Pentru aceasta, nimeni cu totul să cugete pentru cei prea cunoscători acei Sfinți Părinți, cum că s-au amăgit întru aceasta și au greșit, care acum de cei noi astronomi, precum zic ei, mai bine s-au îndreptat."
De asemenea:
„Ci și după cei minunați și înțelepți cititori și văzători de stele, după marele Ptolemeu și alții, greșite acestea se află, că în 300 de ani, acei, și ceva mai mult zic, că o zi se adună, arătând și aceasta, nu de la a soarelui mișcare adică – că liniștită își face mișcarea și neschimbată - ci, după măsurarea zilelor anului. Și după unii ca aceștia, zile 4, ceasuri 5 și secunde 13 dela Sfântul Sobor din Niceea și până acum s-ar face."
Tema sinodului era Pascalia (sau calendarul Gregorian, care a si fost data anatemei atunci). Uitati Pozitia bisericii Rasaritului, intru totul cunoscatoare de innoirile stiintei vremii sale, in raport cu aceasta!
E destul pentru tine Ioanna?
__________________
"Atunci, de mii de ori daca vei fi incercat si ispitit de Satana, pentru a-ti lua credinta, tu sa preferi de mii de ori sa mori decat sa dai ascultare cunoasterii. Astfel ti se va dechide poarta tainelor. Si te vei minuna intelegand ca mai inainte erai legat cu lanturile cunoasterii iar acum zbori cu aripi dumnezeiesti deasupra pamantului. Si respiri alt aer, al libertatii, de care ceilalti sunt lipsiti. " (Gheron Iosif)
|