@catalin2:
Supărarea lui Cezar o găsesc justificată, având în vedere că el nu-şi dă cu părerea, ci vorbeşte despre un domeniu pe care-l cunoaşte, practicându-l. A explicat de mai multe ori - şi sunt de acord cu punctul lui de vedere - că e greşit să se extindă competenţa cuiva peste domeniul altuia, că n-ar trebui să-i spună teologul psihologului ce este psihologia, după cum nici invers. Dacă sunt un bun tâmplar, n-o să te învăţ cum se croieşte o haină dacă tu asta faci de-o viaţă.

Tu demonizezi orice câştig al modernităţii, crezând că e de la cel rău, căutând binele, adevărul, ortodoxia în trecut. Respingi ştiinţa atunci când ţi se pare că îţi ameninţă soliditatea edificiului în care te-ai închis pentru a-ţi proteja ceea ce consideri a fi dreapta credinţă. Vei ajunge, la limită, să respingi evidenţele (aşa cum destul de mulţi deja o fac), optând pentru realitatea pe care ţi-ai construit-o. Iar dacă ne e teamă că temelia ar putea să ne fie zdruncinată de adevărurile ştiinţei, ar trebui să ne gândim la ce a spus Domnul: poate am clădit pe nisip, poate nu ne-am pus temelia pe El.

O teologie care refuză ştiinţa, după cum cu mirare constat că se întâmplă adesea pe forum, e la fel de periculoasă ca şi o ştiinţă care respinge teologia: ambele suferă de autosuficienţă. În trecut n-a fost aşa, teologii stăpânind bine ştiinţa vremurilor lor; de altfel, şi astăzi adevăraţii teologi au un interes deosebit pentru ştiinţă, găsind în ea înţelesuri noi, confirmări ale credinţei.

E bine ştiut, când e vorba de psihologie, omul e încercat de frică. Ne temem de psiholog ca de unul care ştie despre noi ceea ce noi nu ştim, care ne poate pune în faţă o oglindă în care nu vrem să ne vedem, care poate, eventual, să ne arate fundamentele şubrede ale unei false credinţe pe care o avem. Şi într-un fel cred că e justificată teama sau neîncrederea, atâta vreme cât nu-i cunoaştem intenţiile eventual ascunse pe care le are, cât nu ştim ce vrea să facă în sufletul nostru. Pentru că mulţi, câştigând posibilitatea de a manipula, o fac fără scrupule - şi mă gândesc aici mai ales la campaniile publicitare sau electorale.
Dar atunci când psihologul este credincios, când şi-a închinat el însuşi viaţa lui Hristos, cred că ştiinţa lui nu poate să ne fie decât de folos, ajutându-ne să ne cunoaştem mai bine fricile, bolile, patimile şi să sporim duhovniceşte.