Citat:
În prealabil postat de ixlucian
Imi pare rau sa te informez ca nu sunt carismatici. Eu am sudiat problema, spre deosebire de tine.
Asa cum am spus acum mult timp, acele carti pot fi citite doar de cei maturi spiritual si cu foarte mare atentie, daca este chiar necesar acest lucru.
|
Fondatorul "Rhema Bible Training Center" din Tulsa, statul Oklahoma, este Dr.Kenneth E. Hagin, considerat bunicul mișcării credinței, iar părintele ei fiind, Essek William Kenyon. Acestei școli biblice i se suprapun "Kenneth Hagin Ministries", astfel încât totul orbitează în jurul acestui om, a viziunii sale, a profețiilor, și a interpretărilor Scripturii de către acesta. Alături de Jeff Beard, care a părăsit mișcarea, foarte mulți îl consideră ca fiind un autentic profet al Domnului.
"Am ajuns să cunosc mișcarea credinței prin intermediul programului televizat al lui Kenneth Copeland iar la scurt timp după aceea am găsit o biserică care se conforma învățăturilor reverendului Copeland și ale mișcării credinței.
Îmi amintesc de o oră de la Centrul de Pregătire Biblică Rhema, la care toți am fost învățați cum să proorocim și cum să vorbim în limbi
citeste aici:
http://www.rhemabooks.org/rom/AboutWhoWeAre
"in particular, ne aflăm într-o colaborare strânsă cu Living Stream Ministry pentru a distribui un număr de titluri-cheie ale autorilor lor."
acum despre "living stream ministry":
Living Stream Ministry publishes the works of Watchman Nee and Witness Lee, providing the authoritative and definitive collections of treasures from these two servants of the Lord Jesus Christ. The writings of Watchman Nee and Witness Lee focus on the enjoyment of the divine life, which all the believers possess, and on the building up of the church, the goal of God's work with man in this age.
Atentie,
Watchman Nee si Witness Lee, n-or fost carismatici? sau harismatici, daca preferi !
Du-te domnule, cu cioara vopsita de aici !
stim foarte bine cine sunteti, ati venit sa intoxicati poporul ortodox cu duhurile carismatice care te arunca la pamant si te fac sa tremuri.
Intoarce-te la Ortodoxie, daca vrei sa fii mantuit.