Citat:
În prealabil postat de cred_cu_adevarat
Sunteti inconjurati de oameni credinciosi?
Eu, din oamenii printre care ma invart mai des, nu am unul din care sa curga invatatura ortodoxa si inspre mine, care sa simt ca pune inca o caramida inspre a ma apropia de Dumnezeu. Uneori ma simt obosita, obosita pentru ca tare frumos banuiesc ca este sa privesti cu ochii, sa auzi cu urechile si sa simti cum se zideste in viata ta de zi cu zi inca o mica invatatura. Intr-adevar, nu e necesar sa spuna lucruri care tin de credinta oamenii in mod deschis ca sa inveti, se pot citi printre randuri cand Il cautam pe Dumnezeu, dar totusi simt oboseala uneori.
Va am pe voi si Biserica.
Voi cum stati?
Doamne ajuta!
|
...Complicat lucru!... O sa incep cu o pilda pe care Dumnezeu a oranduit s-o aud de mai multe ori in timpuri diferite, cand pe "Trinitas", cand pe "Romania Actualitati"... Probabil stia El de ce. Se spune ca intr-un oras a ajuns un vizitator si curios, s-a apropiat de un intelept si l-a intrebat cum sunt oamenii pe-acolo. Inteleptul i-a raspuns printr-o intrebare: "Dar prin locurile de unde vii tu, cum sunt oamenii?" "Pai sunt rai si egoisti, pizmasi si rautaciosi!" Inteleptul l-a privit cu tristete si i-a raspuns: "Din pacate si pe-aici tot asa sunt!". Mai tarziu, un alt om care vizita acel oras, se apropie de intelept si il intreba acelasi lucru: "Fii bun, omule si spune-mi, cum sunt pe-aici oamenii?" "Dar prin locurile tale, cum sunt?" "Doamne, nici n-am plecat bine de acolo ca deja imi e dor de ei. Sunt buni si saritori, mereu cu o vorba inteleapta pe buze si o privire calda!". Inteleptul isi lumina privirea si zambi larg: "Pai ai nimerit foarte bine, ca si pe-aici tot asa sunt!". Dupa ce strainul se indeparta, un om care intamplator trebaluia in preajma inteleptului si care ascultase ambele raspunsuri, il intreba: "Pai cum se face ca intre cele doua intrebari identice, ai raspuns atat de diferit?" "Lumea este la fel peste tot: asa cum o vedem noi!"
Acum sa nu-mi fie luata in nume de rau pilda aceasta. Poate ca nu se potriveste chiar intocmai cu cazul de fata, dar poate fi un... inceput. Vorbind pe concret, ce este lumea, daca nu noi insine? Oare ce reprezentam noi pentru cei din jurul nostru? Care e reactia celui de pe strada, atunci cand isi intersecteaza privirea cu a noastra? Se incrunta? Este indiferent? Se lumineaza la fata? Care este gandul nostru intr-o biserica, la vederea unor persoane de un caracter (candva) indoielnic? Ne dezgusta? Suntem indiferenti? Ne este mila de ei?
Din experienta spun, pentru aceasta dorinta, e nevoie de multa, multa rabdare. La un moment dat, vom vedea bunatatea lui Dumnezeu in tot ce misca in jurul nostru si cu atat mai mult in oamenii de langa noi!