Citat:
În prealabil postat de Miha-anca
Prin hipnoza se penetreaza un zid de aparare natural, pe care il are orice om. E adevarat? Oare care sunt urmarile?
Legatura dintre constient si inconstient se face prin ceea ce se cheama Anima/Animus, care la femei e un "barbat", iar la barbat e o "femeie". Cel putin asa explica Jung. Cu alte cuvinte, sufletul femeii e barbatesc, iar cel al barbatului e femeiesc.
Deci, cel care penetreaza acel zid de protectie, prin care trece doar Anima/Animus, practic face o "gaura", prin care pot patrunde necontrolat informatii din inconstient in constient, ceea ce e boala, daca constientul este de-a dreptul invadat de inconstient.
Ce ne poti spune despre acest aspect, Cezar?
Si mai am o intrebare: cum scapi de o dependenta de acest gen, creata de cineva altei persoane?
|
Of..., imi e atat de greu sa discut, mai mereu, astfel de chestiuni pe net. Unele lucruri se fac, chiar daca e vorba doar despre discutie, exclusiv in relatie interpersonala. Adica fata catre fata.
Mi-ar fi usor sa expun subiectul daca am fi intr-o convorbire directa, m-ar ajuta expresivitatea verbala, mimica etc.
Limbajul scris imi pare mereu pretentios si dificil. Are tot felul de capcane pe care le-am putea evita sau demonta daca am avea acces direct de la om la om.
Ma tem sa nu apara confuzii, ca mai mereu cand tema e delicata si reclama anumite subtilitati...
Ce pot spune este ca metafora pe care o folositi, aceea cu zidul de aparare natural, nu mi se pare cea mai potrivita.
V-as intreba direct: ce intelegeti prin asta? Puteti preciza din ce e alcatuit acest zid? Fiti va rog cat mai exacta si numiti natura si alcatuirea zidului. Incercind aceasta, s-ar putea sa va dati seama deja de anumite lucruri folositoare pentru intelegerea propriilor presupuneri...
Accept deocamdata metafora pe care ati folosit-o. Insa astept raspunsul la intrebarea mea, intrucat deocamdata avem un sistem de referinta diferit, cu unele necunoscute si riscam sa discutam in varianta cu cel putin un geam opac. Asadar va rog sa optati pentru putina transparenta si sa precizati natura si componentele zidului, mai intai.
Cat priveste teoria lui Jung, inclusiv utilizarea conceptelor Anima si Animus, sunt inca si mai rezervat. Si in nici un caz nu vad legatura lor cu fenomenul hipnozei. Din punctul meu de vedere, acest amestec de termeni (hipnoza, aparari, Anima si Animus) trebuie sa fie cu multa atentie abordat, pentru a nu ajunge in situatia de a crea confuzie sau vorbe fara noima. E specific New-Age, eclectismului cu tendinte zise spirituale, sa amestecam termeni din lumi distincte pentru a ajunge la iluzia sentimentului de cunaostere... Dimpotriva, Ortodoxia noastra, asa cum o stim din Scriptura si din viata/opera Parintilor, din Traditie, este inechivoca, limpede ca apa de izvor si completa. Desvarsita, in simplitatea ei dumnezeiasca.
Personal am cunostinte limitate despre opera lui Jung, nu atat de limitate ca ale unui om din afara domeniului psihologiei, insa mult mai sarace decat ale colegilor specializati in abordarea jungiana. Cu atat mai mult SI MULT MAI IMPORTANT, nu am facut o analiza jungiana, iar acest amanunt ma obliga sa fiu tacut, ori foarte retinut, atunci cand vine vorba despre Jung.
Va recomand insa o carte a lui Larchet, in care abordeaza psihanaliza freudiana si jungiana, pe larg si in profunzime. Nu retin titlul exact, insa e vorba despre conceptia despre inconstientul spiritual (asa apare in titlu, expresia aceasta, traducere inspirata sau nu...).
Larchet identifica cu multa precizie lipsurile si erorile acestor conceptii, prin raportare la reperele Ortodoxiei. Iar pe Jung il prezinta fara menajamente, asa cum de fapt cred ca a si fost: un inovator care schimba in mod esential, ca teorie cel putin, modul de cunoastere ortodox. Tipic pentru duhul protestant.
Din acest motiv, in asentimentul lui Larchet si al Parintilor Bisericii, nu sunt interesat de conceptia lui Jung, care e straina de duhul Bisericii noastre.
Spre deosebire de psihanalisti, care dincolo de contributiile lor importante in efortul omenirii de a cunoaste alcatuirea si functionarea psihismului (cu aplicatii folositoare in educatie, terapie sufleteasca etc.) au cazut insa si in capcana de a reduce viata de credinta la simple "afaceri" psihologice (lucru pe care eu nu am nici un motiv sa il accept), psihologia pe care am invatat-o la scoala NU REDUCE CREDINTA LA RESORTURILE EI PSIHOLOGICE, NU PRACTICA REDUCTIONISMUL PSIHOLOGIST ci recunoaste ca o parte din fenomenele de credinta sunt dincolo de rostul si puterea psihologiei, care se smereste astfel si isi vede cu modestie de treaba intre limitele ei.
In acest sens, am mai postat in trecut opinia mea, convingerea personala ca psihologia este cel mult o slujitoare a teologiei si este bine sa isi caute locul potrivit in raport cu Biserica.
Complementaritatea dintre psiholog si preot este pentru mine evidenta. Dificil imi pare insa sa se opereze delimitari, granite, distinctii si moduri de cooperare. Biserica insa este si trebuie sa ramana Centrul, Reperul, Izvorul.
Deocamdata se face aceeasi confuzie cu aceea pe care o semnalam pe topicul despre geocentrism si alte teorii: se pun in confruntare niveluri de cunoastere si practica net diferite, ca si cum ar fi o confruntare directa sau o contopire obligatorie. Nimic mai fals. Trebuie sa facem descoperirea de a comunica altfel intre niveluri distincte ale existentei. Nu prin reductionism, negare sau conflict, ci prin alte asezari ale mintii si inimii, pe care ma smeresc sa le numesc, deocamdata. Poate in viitor, cine stie, cu voia si cu ajutorul harului lui Dumnezeu, voi scrie/spune cateva ganduri, cat imi va fi harazit.
P.S. Problema dependentelor e arhicunoscuta. Cine constientizeaza deja o dependenta si voieste sa scape de ea, are acces la o multime de solutii: medici, psihologi si desigur Biserica. Cea mai buna solutie pentru alungarea dependentelor, adica in lepadarea de patimi, o cunoastem deja: se numeste despatimire, pocainta, iar Doctorul este Unul: Hristos Domnul, laudat fie in veci! AMIN+