Subiect: Suferinta
View Single Post
  #7  
Vechi 26.11.2012, 12:15:06
cezar_ioan cezar_ioan is offline
Banned
 
Data înregistrării: 16.11.2012
Locație: Benidorm, Hotel Bali
Mesaje: 1.946
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Demetrius Vezi mesajul
Muuulta straduinta!
Mesteru' Iisus Hristos ne-a demonstrat mestesugul Lui, iar noi fiind "crestini" Il urmam, nu-i asa?
Bine, bine, asta e evident, ai reamintit programul de capatai, lectia/mesajul 001.
Intrebam altceva: concret, cum anume pastram. Ce facem pentru a pastra?
Cineva recomanda sa facem rabdare. Zicea si Parintele Cleopa si toti sfintii au zis si au aratat cat de pretioasa e rabdarea. Insa si asta ar merita putin zoom: mai concret, cum facem rabdare? Chiar ne pricepem fara a strange din dinti?
Dincolo insa de etichete globale, de indemnuri cu anvergura strategica, dincolo de recomandarea de principiu (de care multi sunt satui pana peste cap, intrucat toate recomandarile astea au un aer demagogic), ce poate face omul, concret, mai la firul ierbii, mai la detaliu, pentru a pastra bucuria in inima?
Si oare ne pricepem sa pastram bucuria chiar in inima?
Sunteti sigur, Demetrius, ca stapanim mestesugul relatiei (de bucurie) cu insasi inima?

Si oare, indemnul adresat omului, de a pastra bucuria in inima, nu sugereaza ca omul chiar poate face aceasta?
Sta in puterea noastra de a pune mana pe bucurie (comoara mult dorita) si de a o pastra mereu in hambarele inimii (le cunoastem, oare, avem noi priza la inima)?

Him...
Ma tem ca ne innecam in cuvinte pompoase si uitam cat de putine suntem in stare sa facem, dintre cele pe care le ravnim.
Mai degraba as aminti de "nepricepindu-ne noi de nici un raspuns...".

Suferinta nu e lucru de saga. Ma uit in mine si in jurul meu si am impresia uneori ca totul nu mai e decat suferinta, punctata ici-colo de accese de uitare si distractii bizare, poate cu rol de leac babesc in variante postmoderniste.

Nu cred ca facem altceva, adeseori, decat sa negam sau sa deformam prin interpretativitate subiectiva sensul si rostul suferintei.
Mestesugul bucuriei trece prin intalnirea cu suferinta, prin acceptarea ei, prin identificarea sensului ei, prin dialogul personal (unic pentru fiecare in parte si nu tras la xerox prin formule standardizate) cu suferinta, cu sine, cu Dumnezeu.

Hristos vorbeste mereu cu Tatal pe tema suferintei Sale. Hristos sufera in cadrul unui program bine stabilit: cel al mantuirii omului, al salvarii din moartea vesnica.

Oare relatia noastra cu suferinta e asezata pe aceleasi coordonate?
Ce mai insemana azi pentru noi suferinta, daca nu un lucru nesuferit de care cauti sa scapi, mai degraba decat sa intelegi? Mai face cineva din suferinta rampa de lansare intentionata, voluntar si constient, catre Cer?

Mai degraba vad programe cu mii de fetze care urmaresc un singur scop: cel hedonist, al lepadarii de suferinta.

De aceea, cand vad vorbindu-se de bucurie, cand ma surprind pe mine insumi vorbind despre bucurie, ma trezesc intrebindu-ma: bucurie izvorata din mestesugul suferintei? Sau bucurie smintita care a sarit gardul suferintei, precum capra si acum il face pe om sa creada, in vreme ce isi pune tichia de crestin, ca a primit bucuria direct de la Hristos...

Ma indoiesc serios ca avem vreun program coerent si bine condus de intalnire voluntara, in cunostinta de cauza, lucid, cu suferinta.
Astazi oamenii (exceptind pe lucratorii veritabili ai pocaintei) intampina suferinta de pe pozitii eminamente medicaliste. Duhul occidental al confortului si bunastarii a intors cu totul pe om, chiar si in biserica, de la buna intelegere a suferintei mantuitoare. Principiul hedonist domina lumea. Asa cred, sa fiu iertat de par poate prea sumbru si pesimist.

Last edited by cezar_ioan; 26.11.2012 at 12:30:08.
Reply With Quote