Citat:
În prealabil postat de catalin2
O relatare despre o sedinta de hipnoza la Facultatea de Psihologie din Cluj, hipnotizatorul e venit din Anglia. Observam cum se manifesta persoana in timup sedintei: http://www.realitatea.net/eveniment-...ie_773508.html
"Hawkins a inceput sedinta de terapie integrativa cu voluntarul din sala si s-a lovit initial de reticenta acestuia, care i-a spus ca nu crede ca poate intra in subconstientul sau. Voluntarul, o femeie din grupul care de psihologi care a asistat la prezentare, a rememorat apoi o amintire din copilarie, cand avea patru ani, si a asistat la o cearta intre parinti.
Dupa cateva minute, femeia a acuzat o presiune in zona capului, dupa care a intrat intr-o transa foarte adanca, potrivit psihoterapeutului Peter Hawkins. Acesta a avut nevoie de mai multe zeci de minute pentru a reusi sa o aduca inapoi la realitate pe femeie, care la un moment dat a inceput sa planga, sa tremure si faca miscari necontrolate.
Peter Hawkins a recunoscut ca a fost surprins de reactia femeii si ca, in unele cazuri, e nevoie de mai multe ore pentru a ajuta o persoana sa iasa din transa." |
In acel articol se explica foarte clar, in ultimele paragrafe, despre ce poate fi vorba: voluntarul intra in contact cu experiente emotionale reprimate si tinute in adincimile inconstientului (ca sa ma exprim spatial, desi nu agreez acest mod topografic de a vorbi despre psihic). Iar contactul cu acestea are ca rezultat mentinerea (e alegere voluntara aici) in realitati subiective intime, in continuturi pe care terapeutul, dupa cum spunea, nici nu era interesat sa le exploreze. Normal, fiindca urmarea alte scopuri in demonstratie.
Nu e nimic ciudat (paranormal, ocult etc.) in aceasta intamplare. Probabil nu cunoasteti ca experientele noastre sunt pastrate in memorie, la niveluri uneori inaccesibile constiintei, mai ales cand continutul lor readus in constiinta poate fi dureros, inspaimantator etc. De aceea si functioneaza mecanismele de aparare ale eului, cum ar fi negarea, reprimarea (aici in exemplul citat) etc.
V-ati gandit vreodata, printre altele, ca tocmai pe aceasta capacitate a noastra de a stoca mnezic toate gandurile, actiunile personale si impresiile din viata, se poate baza si "citirea" inimii noastre la Judecata? Ca metafora zic, ca un fel de analogie: ce-ar fi daca Hristos ar "citi", la "developare", tot continutul gandurilor noastre ascunse in inconstient, in "inima"? Nimic nu se pierde, totul ... se stocheaza. Pentru analiza si evaluare, candva...
Poate acum pricepem ca nu ne putem ascunde de Dumnezeu si ca viclenia noastra tainica e oricum inregistrata in "cartea" inconstientului personal.
Poate macar acum vom avea un motiv, noi modernii, sa acceptam ca purtam in noi insine toate ale noastre si ca ele vor fi decodate cu usurinta de Cel Care, oricat de greu ne e sa acceptam, se pricepe si la informatica si la psihologie...
O spun ca psiholog: toate produsele mintii noastre, de la senzatii la ganduri, imagini, emotii, sentimente, dorinte etc., toate cuvintele rostite sau abia intrezarite in ghemul comprimat al limbajului intern, tot absolut tot NU SE PIERDE, NU SE VOLATILIZEAZA ci se stocheaza in memorie, la niveluri diferite de energie si grade de activare, in retele de conexiuni semantice sau de alta natura (de pilda imagistica). Asadar devenim o carte plina si cu totul deschisa, candva. Birr!... N-as vrea sa o citeasca nimeni pe a mea...
Este un adevar banal ca atunci cand subiectul se refugiaza in lumea subiectiva, cand refuza sa iasa din transa, majoritatea terapeutilor il lasa in pace, deoarece deznodamantul e mai mereu acelasi: somnul. Omul adoarme, macar cateva minute, apoi se trezeste si isi vede de treaba. E o chestiune in primul rand de natura fiziologica.
De ce faceti spectacol cand nu cunoasteti domeniul? Dumnezeu stie...
P.S. Daca as fi lucrat eu in acea situatie, as fi procedat la fel, adica as fi incercat sa readuc subiectul in contact constient cu mediul, intrucat ceea ce incepuse sa se petreaca acolo, arata clar ca persoana intrase in contact cu o lume in care fusese traumatizata in copilarie (cearta parintilor probabil o speria cumplit, o deruta etc.). Din articol reiese ca, fireste, comportamentul emotional era evident si inca de factura negativa, intensa.
Mai mult, consider ca terapeutul a intuit ceva din conflictul actual al femeii, anume unul legat de neincrederea in sine intrucat pentru a depasi zona de conflict terapeutul i-a oferit asigurari legate de succesul profesional etc. I-a intarit asadar increderea in sine, a celui care se reintalnise cu fragilitatea copilului brutalizat.
Dar mai e un motiv posibil: contactul cu zonele reprimate, care tin de copilarie, asculta de principiul denumit "co-ex". Anume, o amintire cu coloratura afectiva pozitiva este conectata si cu altele de factura negativa. Aici a fost accesata amintirea negativa. Deducem ca e posibil ca, cu acest prilej clienta (regresata in starea eului copil) sa fi retrait si ceva pozitiv: mama si dragostea ei, tata si dragostea lui, precum si multe alte lucruri din paradisul pierdut al copilariei - inocenta, jocul, papusile, atasamentele toate, bunicii, bradul de Craciun, prietenii s.a.m.d.... Normal ca daca a fost asa, clienta nu mai voia sa vina inapoi, in lumea asta unde nu prea e loc de tandreturi, din pacate...
Cat de putine lucruri intelegem despre sufletul omenesc... Cu cat mai multa ideologie, cu atat mai putina cunoastere, cu atat mai schematica si lipsita de viata ne este credinta. Rece, frig, promoroaca. Noroc cu Mos Craciun, ca vine cat de curind cu niscai daruri, pentru cei cuminti...:)