În prealabil postat de LgMihail

Daca tu afirmi - dupa logica ta - ca omul a fost facut pentru desertaciune (caci toate de aici, potrivit Scripturilor sunt: praf si cenusa, umbra, fum, desertaciune, nimic, s.a.m.d.), atunci dimensiunea crestinismului este la fel de penibila ca si cea a ateismului.

Mai exact gasesti scris ca omul este pentru vesnicie, pe care o dobandim pe Pamant, pe Marte, sub Pamant, pe Pluto si oriunde ne-ar mai randui Dumnezeu - da, sunt de acord cu aspectul acesta.

Dar nu avem de ce depasi aceasta mandrie babiloniana (sau, mai corect etimologic cred ca ar fi "babelica"), atata timp cand nu stim ziua de maine cum/daca va fi, iar mantuirea o putem atinge in ziua de astazi, aici (pe Pamant). Duhovniceste vorbind este un subiect inchis sau - mai concret - nedeschis niciodata (nu-si are rostul). Dovada: O multime de Sfinti au trecut de primul cer si au ajuns in spatiul cosmic (Set, Sf.Ap.Pavel, Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos si altii). Cu toate acestea, desi nu le era strain fenomenul, nu si-au pus niciodata problema. Altele sunt pricinile pentru care s-au creat celelate corpuri ceresti si imensitatea universului (le gasesti in teleologie).

Pentru om s-a facut Pamantul caruia i s-a poruncit sa-l stapaneasca. Despre Marte nu zice nimic. Dar zice un fericit staret al veacului trecut, care prooroceste: "In vremurile care vin, oamenii vor cauta salvarea din cosmos". Aproape am putea spune de cele ce se discuta aici...