RĂUTATEA
Cine-i mai sălbatec?
Europenii, care stăpâneau un tinut cu oameni sălbatici din mijlocul Africii, credeau că numai cu răutate pot să-i îndrume. Asa că multe nelegiuiri săvârseau asupra acelor sălbatici. Într-o zi, pe când europenii duceau o luptă cu acesti negri, fiul unui căpitan european căzu prizonier. Soarta lui era pecetluită, când un negru bătrân ceru tovarăsilor să-l crute pe prizonier si să i-l dea lui. Soldatii negri i-l dădură. Bătrânul luă pe tânărul prizonier, îl duse în cortul său si vru să-i dea ospătare si un pat bun de odihnă. Prizonierul, crezând că bătrânul voia numai să-si bată joc de el, îi zise:
- "Nu primesc nimic, căci stiu că mâine mă vei omorî.”
- "Ba deloc, îi răspunse bătrânul; mâine te voi încredinta tatălui d-tale.”
Tânărul nu vru să creadă. Bătrânul îi spuse:
- „Tatăl d-tale care e un ostas brav, dar e un om rău, mi-a prins și mi-a ucis pe singurul meu fiu. Stiu că și d-ta esti singurul lui fiu, dar eu n-am să te omor, ci am să te trimit viu si nevătămat la tatăl d-tale, care trebuie să fie foarte mâhnit.”
Si a doua zi, sub pază bună, vechiul ostas negru trimise căpitanului european pe fiul său prizonier.
Din ziua aceea, europenii au început a se purta cu bunătate fată de negri, cari se dovediseră, că pot avea uneori un suflet mai bun ca al lor.
|