[antiecumenism]

Literatura si filmele SF sunt in opozitie cu crestinismul

https://carteromaneasca.wordpress.co...-crestinismul/


Filozofia sau mai curând ideologia care stă la baza spiritului SF si care îl generează, este împărtăsită, chiar dacă numai implicit, de toti creatorii de SF. Această filozofie ar putea fi rezumată astfel:
1. Religia în sens traditional este fie cu totul absentă, fie prezentă în mod accidental sau artificial. Chiar ca formă literară, SF-ul este în mod vizibil produsul unei perioade deja “post-crestine” (asa cum este cazul povestirilor lui Poe si Shelley). Universul SF este cu totul secularist, desi în el se amestecă adesea nuante oculte sau orientale. “Dumnezeu”, atunci când este mentionat, este prezentat ca o putere vagă si lipsită de contur, iar nu ca o fiintă personală (de ex. “Forta” din Războiul Stelelor, o energie cosmică care are atât un aspect pozitiv cât si unul negativ). Fascinatia crescândă a omului contemporan fată de temele SF este o reflectare directă a pierderii valorilor religioase traditionale.
2. În centrul universului SF nu se mai situează Dumnezeu, ci omul, dar nu omul asa cum îl cunoastem noi astăzi, ci asa cum va “deveni” el în viitor, conform mitologiei evolutioniste moderne. Desi eroii povestirilor SF sunt în general oameni obisnuiti, nu ei sunt cei care ies în prim plan, ci întâlnirile lor cu diferite tipuri de “supraoameni” ce reprezintă rase “supraevoluate” ale viitorului (sau uneori ale trecutului) care de cele mai multe ori provin “din alte galaxii”.




În general literatura SF – ale cărei idei se află în opozitie diametrală fată de învătătura crestină, dar în concordantă perfectă cu unele scoli filozofice orientale – vede “progresul evolutionist” si “spiritualitatea” în termenii unei depersonalizări crescânde.

3. Umanitatea si lumea viitorului sunt văzute, în termenii SF, ca “proiectii” ale descoperirilor stiintifice celor mai noi; “proiectii” care nu sunt câtusi de putin lipsite de substantă, pentru că ele corespund remarcabil cu realitatea cotidiană a experientelor ocultiste si demonice, asa cum s-au desfăsurat ele de-a lungul tuturor veacurilor.
Iată câteva dintre caracteristicile acestor fiinte “supraevoluate” ale viitorului: comunicarea prin telepatie, capacitatea de a zbura, de a apărea si a dispărea, transformarea aspectului unor obiecte sau crearea de scene si creaturi iluzorii prin “gândirea pură”, miscarea la viteze ce depăsesc cu mult mijloacele tehnologiei moderne, capacitatea de a supune alte persoane propriei vointe, precum si propovăduirea unei filozofii “spirituale” care se plasează “dincolo de orice religie” si care promite sosirea unui timp în care “inteligentele avansate” nu vor mai depinde de materie.
Într-adevăr, toate aceste lucruri se obtin prin nimic altceva decât prin practici sataniste si vrăjitoresti tipice.

Într-un cuvânt, literatura SF a secolului XX este în ea însăsi un semn grăitor al pierderii valorilor si mentalitătii crestine în interpretarea lumii. Ea a devenit un puternic vehicul de diseminare a unei filozofii necrestine asupra vietii si istoriei, manifestând mai curând, pe fată sau în ascuns, influente ocultiste si orientale. Si tot această literatură, într-o perioadă crucială de criză si tranzitie a civilizatiei umane, a constituit o fortă de prim ordin în crearea sperantei si a stării de asteptare actuale a “fiintelor extraterestre”, care vor veni si vor rezolva problemele omenirii, călăuzind-o către o nouă eră “cosmică” a istoriei sale.
Pretinzând că este “stiintifică si nereligioasă”, literatura SF în realitate este un mijloc propagandistic de vârf (de formă secularistă) în mediatizarea “noii constiinte religioase” ce invadează omenirea, pe măsură ce crestinismul autentic supravietuieste în arii etnice si geografice tot mai restrâns."


(Cuv. Seraphim Rose – Ortodoxia si religia viitorului)