[andreicosmovici]

Incerc niste concluzii preliminare pentru acest topic, sarcina grea pentru mine, recunosc.

1. In primul rand, multumesc tuturor pentru interventii. In masura in care au fost echilibrate, nepătimaşe, argumentate şi respectuoase, ele au clădit. În măsura în care nu au fost astfel, au clădit mai puţin. Au fost şi de unele, şi de altele.

2. Mântuirea este un dar gratuit de la Dumnezeu, oferit celui care-l cere cu libertate şi voinţă deplină. Înainte de orice, să ne rugăm lui Dumnezeu cu stăruinţă, cerându-i mântuirea sufletelor noastre. Acesta este cel mai important lucru, lumina pentru celelalte întrebări ale noastre decurgând din alegerea noastră iniţială. Să fim convinşi de puterea şi necesitatea rugăciunii, despre care cineva spunea că este respiraţia sufletului.

3. Poruncile lui Dumnezeu nu sunt date să ne provoace nelinişte sufletească. Subiectul pe care l-am dezbătut aici se dovedeşte a fi de o complexitate care, cel puţin pe mine, m-a depăşit. Este o mare responsabilitate să alegă să asculţi poruncile lui Dumnezeu şi ale Bisericii, dar cel puţin la fel de mare responsabilitate este să le explici altora. Dacă greşesc, rog iertare. dar au existat intervenţii prin care am simţit că nu cunoştinţele (sau harul) au vorbit, ci lipsa unei deschideri, al unui time out în care să ai curajul să-ţi reconsideri cele ştiute, să admiţi că poţi învăţa lucruri noi, şi că Dumnezeu ne ajută să-i înţelegem cuvintele într-un mod viu, care poate fi înnoit cu înţelegeri noi, fără a se altera ceva din învăţătura deja revelată. Ne sună cunoscut: "Porunca noua va dau voua...", sau "Ati auzit că s-a spus, însă Eu vă zuc:...". Niciodată nu a existat schimbare de poziţie, ci re-explicare, re-aşezare tot mai aproape de Dumnezeu, a cărui esenţă este bunătatea (printre altele, cu siguranţă).

4. Abstinenţa reprezintă, de fapt, un subiect în sine. Orice discuţie ar trebui să înceapă de aici, şi să se aplice la: mâncare, bunuri, sexualitate etc. Aici ar trebui să intre şi clarificările despre natura umană, cât de căzută este ea după păcatul originar, cum trebuie să considerăm ceea ce trăim noi acum, în starea de păcat originar: plăcerile, simţurile etc. Sunt ele ceva rău în sine, un rezultat al căderii originare, sau trebuie să ştim doar să calibrăm folosirea acestor date în scopul mânturii? Etc. La acest punct, nu am primit clarificări, ci doar scenarii: persoane care pretind că Adam şi Eva aveau relaţii conjugale altfel decât avem noi acum. Şi atunci?... Iată un punct nu (doar) controversat, ci cu puţine şanse de îzbândă, dacă este abordat pe partea asta. Ne lipsesc cunoştinţele despre teologia trupului (cel puţin mie).

5. Cazul Bisericii Ortodoxe, din care lipseşte o sursă unică şi incontestabilă în ce priveşte catehizarea credincioşilor, reprezintă pentru mine o sursă de stress şi neîncredere în autenticitatea poziţiei lui x sau y. "Sistemul duhovnicilor" este unul subiectiv, după părerea mea, şi cred că pe mine m-ar confuza mai mult decât m-ar ajuta. Dacă aş dori să am progrese pe un anumit drum spiritual, de părerea cărui duhovnic ar trebui să ţin cont, până la urmă? În Biserica Catolică există Catehismul, un lucru simplu şi clar pentru toţi. Orice abatere de litera catehismului, care se bazează - evident - pe o solidă exegeză a Bibliei şi a altor surse autorizate, este uşor identificabilă. Astfel încât rămâne doar problema personală a voinţei de a urma cuvântul lui Cristos, conform celor explicitate şi arătate în Catehism. La ortodocşi, nu există un astfel de document. Deci, cel puţin în materie de sexualitate conjugală, este dificil să te bazezi pe ceva solid, să construieşti pornind de la Poziţia Bisericii (cu P sau B MARE, intenţionat am, scris aşa).

6. Încep să înţeleg de ce, în BO, ar fi greu să fie acceptată vreodată perioada de infertilitate din cadrul fiecărui ciclu feminin, ca perioadă permisă pentru relaţii conjugale legitime dpdv moral între soţ şi soţie. Făcând abstracţie de relaţia istorică dintre BO şi BC, cu toate legile ei diplomatice implicite, de faptul că unele persoane nici nu ştiu că există perioadă de infertilitate lunară la femeie, şi de faptul că, inclusiv în BC, se face o confuzie nepermisă între contracepţie şi metodele naturale de reglare a concepţiei, există impedimente de ordin teologic pur, dar care pe mine nu m-au convins. Spre exemplu, există ideea de fond că plăcerea este ceva rău, care îndepărtează de Dumnezeu şi mântuire. Oricum, nefolosind aşa de direct mântuirii, cum foloseşte, spre exemplu, rugăciunea, atunci orice este legat de plăcere ridică din prima semne mari de întrebare. Apoi, există chestiunea modului efectiv în care se fac copiii. Unii ortodocşi (cu siguranţă şi catolici) spun că modul în care Adam şi Eva au avut copii a fost altfel, iar modul în care facem noi acum copiii este expresia căderii din Paradis, deci - încă o dată, dacă mai era nevoie -, în mod intrinsec, relaţiile conjugale reprezintă o problemă.

In concluzie, grea nu ar fi abstinenţa, ci toată această umbră care planează asupra plăcerii, asupra modului de concepere a copiilor după căderea din Rai. Negăsind o poziţie Oficială, Una, a BO în această chestiune, confuzia personală se instalează. Repet: pe ce criterii aleg un duhovnic? După ce-mi spune, sau după ce şi cum este? Ceea ce spune, în principiu, ar trebui să ştie tot creştinul (ortodox, catolic), pornind de la textele unice ale bisericii din care face parte. Iar relaţia cu duhovnicul ar trebui să fie doar pentru a discuta Cum trebuie să facă ceea ce Trebuie să facă?

Vă mulţumesc încă o dată, spor tuturor în creştere spirituală, şi ne mai auzim.