Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan
Da, Yasmina, insa supralicitarea acestui sentiment nu prea mai lasa loc pentru a gusta pur si simplu cursul firesc al vietii. E dificil de trait permanent cu gandul la moarte. Ma intreb daca e sanatos si desigur daca e crestineste.
Mai degraba gasesc ca e potrivit sa se rezerve un anumit moment pentru meditatia la moarte. Nimicurile vietii, care pica desigur cand meditam la moarte, au rostul lor pentru viata, asa cum sarea si piperul, scortisoara si alte aromate nu pot inlocui mancarea si bautura, insa ii dau un farmec aparte....:)
Valabil si pentru design si pentru haine etc. Au si ele locul lor in viata omului. In moarte, insa, nu.
|
Omul lumesc are felul sau de a gandi la moarte, pentru ca e lipit de multe lucruri trecatoare care practic ii definesc viata si moartea care inseamna despartirea de ele - il tulbura, deprima, deznadajduieste si atunci, fireste, evita sa faca asta, omul duhovnicesc gandeste altfel la moarte - este punctul culminant al tuturor stradaniilor din aceasta viata, dincolo de care urmeaza rasplata, odihina, intalnirea cu Hristos, insasi implinirea scopului acestei vieti.