Motto: ,,Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii,Ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul - Hristos.Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste."(Efeseni 4,14-16).

Respectuoase multumiri pentru acei oameni prin al caror efort acesta sectiune nu moare-n uitare, pastrata in contextul la ce trebuie sa fie.O rubrica patristica,citand din studiul parintelui Andrew Louth ,,Ioan Damaschinul:Traditie si originalitate in teologia bizantina", ar trebui sa se inscrie in urmatoarele coordonate: ,,Originalitate inseamna sa ramii fidel originalelor, prototipurilor vesnice,sa-ti stingi ,,intelepciunea proprie"in fata ,,Logosului comun,cum spunea Heraclit,cu alte cuvinte sa-ti pierzi sufletul daca vrei sa-l gasesti,si sa nu faci parada de originalitatea ta ori sa faci ce-ti place".

Asa cum spunea acelasi autorul probabil ca Sfantul Ioan Damaschinul ar fi fost extrem de surprins daca acest lucru ar fi trebuit reafirmat.Voi cita in continuare din aceiasi lucrare,ca sa inteleaga toata lumea la un anumit aspect: ,,Florilegiile patristice,care apar in secolul V si infloresc dupa aceea,sporesc autoritatea Scripturii cu autoritatea Sfintilor Parinti.Perioada post calcedoniana a cunoscut o uimitoare dezvoltare a acestui gen de florilegii.Florilegiile au facilitat apelul la Parinti care au devenit autoritatile cele ma nemijlocite in teologia crestina.Pentru a facilita acesta a aparut un alt gen de florilegiu numit catenae( ,,lanturi")constand intr-un sir de pasaje patristice extrase din comentarii si lipite de versete ale cartilor Scripturii.Toate acestea fac posibil un mod de gandire teologic in care autoritatea se afla ,,urmand Sfintilor Parinti"ca sa citam expresia folosita de Parintii Sinodului de la Chalcedon".

Mentinand sectiunea in aceste coordonate am convingerea ca spiritul patristic,atat cat poate fi el conturat in circumstantele date,va ramine in matca in care si-a gasit esenta si din care si-a extras mesajul pentru posteritate.Ioan Damaschinul,de exemplu,ca sa parafrazez in continuare din lucrarea mentionata,ar putea fi expediat ca un simplu compilator,deloc original,insa el nici macar asta nu a facut ci a folosit o traditie deja existenta a unor astfel de compilatii.Sfantul nu a procedat asta pentru ca ar fi fost lenes sau nepasator ci in vederea unui scop deliberat,afirmat chiar la inceputul lucrarii ,,Izvorul cunoasterii": ,,Eu nu voi spune nimic care sa fie al meu".Acest mod de abordare patristic a facut posibila atat transmiterea cu fidelitate a unei invataturi de credinta cat si asimilarea celui care o compileaza in duhul trairii ei,pentru ca simpla ei afirmare fara traire este un pericol care ne pandeste mereu,fie sub masca unei polemici schizoide,fie sub chipul imbatrinit al unui intelectualism sterp,fie in umbra unei litere ce ucide-n moartea nemiscarii sufletului catre Dumnezeu.Sa dea Dumnezeu sa evitati aceste capcane ce sting Duhul,ca sa citez o expresie a Apostolului Pavel.

Insa exista si un alt pericol,frumos analizat de catre Andrei Plesu in cartea sa ,,Parabolele lui Iisus:Adevarul ca poveste".Exista pericolul unei cumintenii excesive care ,spre surprinderea multora din prezent,nu era caracteristica in acesta forma bigota si schimonosita spiritului patristic.Esta aceea cumintenie falsa,a multumirii cu putin pt a se masca sub aparenta unei false smerenii incapacitatea de a-ti procura ,,aripi de foc"(ca sa citez o expresie din Pateric).A fi smerit,a fi sarac cu duhul,nu inseamna nici a te multumi sa fii un etern caldicel,nici un prost deliberat,nici un incult deloc asumat.Inseamna sa realizezi cine esti si la ce ai fost chemat,sa iti doresti mereu sa ajungi la aceea chemare fara a uita ca acolo nu se ajunge de unul singur printr-o egoista si falsa nevointa,ci ,,doi cate doi",smeriti dar nu suficienti,increzatori dar nu trufasi,mereu avantati dar intelegand ca cel de langa tine poate urca si el dar poate pe calea de mijloc si are nevoie de bratul tau mai tare ca sa fie si el tras spre inaltimi ale credintei unde cu siguranta singuratea in traire nu exista,ca o caracteristica a iubirii Trinitare kenotice.

Din acest motiv si observand ca multi sunt parca putin descurajati,considerandu-se parca prea putin capabili de a zbura spre dorinta de indumnezeire,uitand,zdrobiti de grijile lumii,aripile spiritului ce le-au fost date,am inceput compilarea unui material despre un sfant cu o personalitate extraordinara,unul care nu s-a multumit cu putin in sensul cum ne multumim noi ci a fixat atat prin trairea sa cat si prin invatatura sa sensul ascendent al trairii,o traire nu este usor de atins,nu se poate oricum si nu suporta jumatatile de masura.Ideea,de fapt unica idee a acelui material,este de a incuraja atat de a studia mai mult cat si mai ales de a redescoperi fiecare ca se poate trai mai mult ,pana vom intelege ca doar noi ne punem limite stramte ca sa nu ne speriem de ce vedem in oglinda constiintei dar Dumnezeu nu a pus o limita nimanui pana ,,vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos." (Efeseni 4,13).

Contestat si lovit,luptand cu o lume parca incremenita-n suficienta,nu s-a lasat doborat ci cu o determinarea sfinteniei a continuat sa lupte pana la final pentru o traire reala,adevarata,cu adevarat minunata,ce merita orice sacrificu, ce suporta orice vicisitudine a oamenilor si a timpurilor.Prin acesta lupta a sa pentru ca fiecare om sa realizeze la ce a fost chemat,acest sfant nu este pentru mine un sfant din trecut,inabordabil prin optica efemerului si limitatului prezent,ci este un erou universal al credintei,ce a invins timpul si prin a carui canonizare,dupa cum spunea Parintele Meyendorff ,,crestinismul a recunoscut ca in Biserica numai Duhul este criteriul suprem al adevarului si singura autoritate ultimativa".Ei bine viata acestui sfant,piedicile pe care le-a biruit si ceea ce a lasat posteritatii,au dovedit ca nu a spus nimic de la el ci Duhul a fost cel care a vorbit prin el pentru cei ce vor crede,indiferent in cat de mare numar ii va chema Dumnezeu.

Evident este imposibil sa cuprinzi asa ceva intr-o forma care sa cinsteasca pe deplin invatatura sa.Insa m-am gandit la o abordare tripartita:viata-context-mesaj,ce va urma un stil compilatoriu axat pe lucrari de referinta pe care mi le-am putut procura si fara nici cea ma vaga pretentie a unui demers academic sau macar informativ,intrucat fie si informatia despre el se doreste a fi culeasca si compilata cu mare atentie,pentru ca aparentele extreme sunt de fapt adevaratele granite ale unei trairi in Duh si Adevar,dar intrucat despatimirea este pentru multi dintre noi inca un pod prea indepartat,se cuvine a se apela la lucrari care sa puna-n lumina intelegerii atat mesajul cat si modul cum el trebuie inteles.Mi-as dori foarte mult,daca Dumnezeu va dori,sa-l pot termina pana la Pasti,pentru ca daca acest sfant si-a dorit ceva a fost sa ajungem acolo,la Inviere dar nu oricum ci traind si crezand cu tarie ca aceasta traire pe care el a aparat-o este data de Dumnezeu a fi o ,,lumina plina de taina,o sesizare a prezentei negraite a lui Dumnezeu in suflet prin dragoste.Lumina este lumina iubirii care iradiaza prin persoane,cu conditia despatimirii,sau curatirii de egosim si de patimi"dupa cum exceptional analiza unul dintre cei mai reputati teologi, diaconul Ioan Ica Jr.

Acesta sfant mai are o caracteristica:a pus un mare accent pe relatia personala a omului cu Dumnezeu si a aratat acest lucru cum doar un sfant putea sa-l faca,nu cum schimonosesc acesta ideea diverse duhuri ale timpurilor de pe urma, ce nu sunt decat ,,nori fără apă, purtaţi de vânturi, pomi tomnatici fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi,valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie."(Iuda 1,12-13).Si ca sa inchei chiar cu cuvintele acestui sfant,un apel pentru ca fiecare sa cauta mai mult,fara a se opri niciodata cat timp este calator prin acesta lume,atat in inlatuntrul sau cat si prin viata si rugaciune la Dumnezeu acele resurse care il pot duce la adevarata cunoastere:

,,Iar daca Hristos este lumina lumii si Dumnezeu dar credem ca nu este vazut neincetat de nici un om cine este mai necredincios decat noi?Nu cunoasterea este lumina ci lumina este cunoasterea"

Sa ne auzim cu bine.Doamne ajuta.