Prietenii comuni nu prea au cu ce sa ne ajute. El nu discuta problemele cu nici un prieten, singura persoana cu care se sfatuia eram eu si mama lui. Practic el nu are prieteni apropiati.
Cu mine a rupt brusc orice legatura fara nici o portita de impacare. Ma doare enorm de mult acest lucru, visam impreuna la o familie si incercam sa gasim solutii pentru noi care totodata sa fie si pe placul parintilor si sa fie gandite si facute cu rabdare, nu vroiam sa ne grabim ca sa nu stricam ceva.
Nu imi pare rau ca simt atatea, ma bucur ca sufletul meu este capabil de asemenea sentimente profunde si ca Dumnezeu mi-a scos in cale o persoana deosebita pentru care am simtit o dragoste curata. Ma doare sufletul si nu inteleg de ce oare trebuie sa plece din viata mea astfel... si ce se va alege de tot ceea ce simt?
|