Citat:
În prealabil postat de UNNOOM
Eu sunt ateu-agnostic... Tolerez religia. Merg la biserica... de obicei la ortodocsi, uneori la baptisti si penticostali (la adventisti nu ma duc... simt o oarecare frica fata de ei... si nu ironizez adventistii prin asta). Ma rog in biserica, ma rog si acasa chiar daca sunt convins ca nu exista Dumnezeu si daca exista, sunt convins ca nu ii pasa de mine (care nu sunt decat atomi si grupare de celule).
|
Pana la discutie, am o intrebare. Exista 3 tipuri de atitudine fata de religie (indiferent care ar fi asta):
1. Cei care cred. Si aici intra atat practicantii, cat si cei care spun "eu cred in sinea mea si nu am nevoie de intermediari pentru a ajunge la Dumnezeu". In categoria asta intra atat oameni cu o cultura rudinentara cat si savanti.
2. Cei care cred, dar sunt fatis impotriva lui Dumnezeu pentru ca ei considera ca merita (in baza a ce ei nu se intreaba, dar asta e alta discutie) si nu primesc de la Dumnezeu. Si in categoria asta intra atat oameni cu o cultura rudinentara cat si savanti.
3. Ateii, cei care nu cred. Aici de obicei nivelul de "cultura si cunostinte" este ceva mai ridicat. Exista si exceptii, dar in general asa este. Asa ca de la un ateu te astepti sa fi ajuns cumva rational (daca se poate spune asa ceva) la concluzia ca nu exista Dumnezeu. Ca un ateu se poate cununa la biserica, ca un ateu poate merge cu colingul, ca in virtutea unei traditii merge cu familia de Pasti la biserica, pot intelege. Dar cum se impaca faptul ca nu crezi in Dumnezeu cu a merge cu o anumita regularitate la biserica si cu a face un gest inutil (conform convingerilor unui ateu) ca a te ruga acasa? De fapt asta e marea intrebare.